Călăraşi: Pe 15 noiembrie se dă startul concursului de proză „Alexandru Odobescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 15 noiembrie- 15 decembrie 2010,  Biblioteca Judeţeană  Călăraşi  organizează Concursul Naţional de Proză „Alexandru Odobescu“. Acest concurs se adresează tuturor creatorilor, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitoriilor şi are drept ca scop stimularea creaţiei originale şi afirmarea unor nume noi în sfera preocupărilor literare.

Prin cadrul acestui concurs se propune realizarea unei imagini vii a prozei româneşti contemporane în anul 2010.

Creaţii de 75 de pagini

Creaţiile vor fi trimise până la data de 15 noiembrie 2010 la Biblioteca Judeţeană „Alexandru Odobescu“ Călăraşi, acestea trebuie să fie cuprinse între 10-75 de pagini dactilografiate. Fiecare creaţie va purta un motto, fiind însoţită de un plic închis care va avea acelaşi motto. În plicul închis se vor preciza datele personale ale autorului: nume, prenume, adresa, telefonul, vârsta, ocupaţia şi unde şi ce a mai publicat.

Premii modice

Juriul concursului va fi format din trei personalităţi recunoscute ale culturii româneşti. Aceştia vor primi în timp util lucrările pentru jurizare şi vor fi retribuiţi conform legii de către organizatori. Premiile oferite sunt modice: premiul I- 500 de lei, premiul II 400 de lei şi premiul III 300 de lei, însă lucrările câştigătoare vor apărea într-un volum editatat de către organizatori.




Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”