Călăraşi: Furturile de pe calea ferată, coşmarul poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 5,7 kilometri de fir din cupru al instalaţiei electrice feroviare a fost furat, anul trecut, din zona staţiei CFR Ciulniţa. Înmulţirea alarmantă a infracţiunilor îi pune pe poliţişti în imposibilitatea de a face faţă fărădelegilor.

„În 2010, Postul de politie TF Ciulniţa s-a confruntat cu o recrudescenţă a furturilor din infrastructura feroviară, mai ales de la instalaţiile electrice şi telefonice sau de semnalizare, cu o frecvenţă mai mare a acestora spre sfârşitul anului“, a declarat comisar-şef Gheorghe Sava, şeful Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Călăraşi.

Doar 16 poliţişti

Oamenii legii spun că ţin piept cu greu infractorilor, în condiţiile în tot judeţul sunt doar 16 poliţişti care acţionează în domeniul transporturilor. Tot personalul se ridică la 29 de persoane, 13 dintre acestea având atribuţii pe linia transportului naval. „ Noi avem nevoie de o dublare a numărului de posturi, nu de o reducere, aşa cum se preconizează. Ne-ar ajuta foarte mult acest lucru, deoarece furturile s-au înmulţit îngrijorător. Nici nu termini bine cercetarea într-un caz, că apare altul“, a spus Sava.

Jaf la Dragalina

Cele mai multe probleme se înregistrează în zona comunei Dragalina, pe raza staţiei Ciulniţa. Aici, spun anchetatorii, se fură firul de cupru al instalaţiei electrice de tracţiune din liniile 7-10, fiecare pe o porţiune de 1.200 de metri. „Răufăcătorii ştiu că liniile sunt scoase de sub tensiune, deci nu este pericol de electrocutare, şi acţionează liniştiti. Tensiunea este întreruptă deoarece se lucrează la refacerea şi modernizarea terasamentului căii ferate“, a adăugat comisaru-şef Gheroghe Sava.
Din toată această afacere, ies, zilnic, bani frumoşi. Pentru un kilogram de fir cu lungimea de un metru, centrele de fier vechi plătesc 20 de lei. Au fost situaţii în care, la o singură faptă, hoţii au tăiat un kilometru de fir.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Mai multe pentru tine:
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Privilegiu, nu obligație. Cum se construiește relația copiilor cu bunicii. „Un adolescent care-ți apasă butoanele îți face o favoare”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Consilierul lui Bolojan, despre demisia premierului: „Dacă nu va avea susținere, va pleca”