Călăraşi: Centralele termice neautorizate, bombe cu ceas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aprovizionarea cu gaze va fi oprită timp de 6 ore

Cei care nu şi-au făcut reviziile la timp se lovesc acum de numeroase probleme, riscând chiar să li se oprească alimentarea cu gaze Începând din acest an, Distrigaz a început să trimită clienţilor înştiinţări, odată cu factura, pentru a efectua verificarea sau revizia instalaţiei de gaz, lucrării care trebuie efectuate o dată la doi ani. 

Pentru persoanele care au centrale termice de o perioadă lungă de timp şi care nu au făcut până acum nicio verificare a acesteia, obţinerea autorizaţiei de funcţionare poate părea o problemă destul de dificilă. În primul rând este necesară, atât verificarea instalaţiei de gaz, dar şi autorizarea centralei termice, cât şi revizia acesteia. „Sunt multe persoane care şi-au montat centrale termice acum 10 ani, atunci când legea nu cerea autorizaţie de funcţionare sau verificarea acesteia. Cu reglementările făcute ulterior, este nevoie de autorizaţie. Cine nu respectă aceste lucruri, riscă să rămână fară gaze“, explică inginerul Gheorghe Comşa.

Verificarea instalaţiei, o dată la doi ani

Verificarea instalaţiei de gaz se face o dată la doi ani de către o firmă autorizată. „Începând din acest an, Distrigaz va trimite tuturor clienţilor, o înştiinţare pentru a face verificarea sau revizia, după caz, a instalaţiei de gaz“, declară inginerul Gheorghe Comşa. Firmele care pot efectua aceste verificări sunt Tehnopol, Todpole, Călin Service şi Romanor.  Revizia se face o dată la 10 ani şi se poate efectua numai de firme agreate de Distrigaz, şi anume, Tehnopol şi Călin Service. O verificare a instalaţiei de gaz costă între 50 şi 80 de lei, iar revizia, între 170 şi 190 de lei.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate