Călăraşi: 300 de persoane legitimate într-o singură noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 300 de persoane au fost legitimate, au fost aplanate 14 scandaluri şi s-au constatat 12 infracţiuni în cadrul unei razii efectuate de oamenii legii, în noaptea de 17/18 septembrie 2010.

Sute de poliţişti de la ordine Publică, Circulaţie, Investigaţii Criminale, dar şi efective însemnate de jandarmi şi poliţişti de frontieră au împânzit oraşele Budeşti, Fundulea şi Lehliu Gară pentru a-i identifica pe cei certaţi cu legea. În urma acţiunilor, au fost constatate 12 infracţiuni, fiind identificaţi 8 suspecţi de săvârşirea de fapte penale. Au fost aplanate 14 stări conflictuale şi au fost legitimate peste 300 de persoane.

4 persoane fără permis

Poliţiştii au aplicat 139 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 110 pentru încălcarea normele de convieţuire socială,  a ordinii şi liniştii publice, valoarea totală a amenzilor fiind de 34. 910 lei. Cele mai multe nereguli au fost în trafic, unde 4 persoane au fost descoperite neavând permis de conducere, deşi se aflau la volan, punând în pericol traficul pe drumurile publice.


Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”