Bucătăria spitalului, modernizată cu 32.000 de lei. Mâncarea pacienţilor se găteşte rapid în oale profesionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blocul alimentar al spitalului, dotat cu aparatură modernă

Pacienţii Spitalului de Urgenţă primesc mâncare gătită cu cele mai noi echipamente de bucătărie existente pe piaţă. Plite de gătit profesionale, mixere, cuptoare electrice, toate au ajuns recent în bucătăria unităţii medicale. Zilnic, aici sute de kilograme de mâncare sunt pregătite pentru cei aproximativ 500 de pacienţi.

Consiliul Judeţean Călăraşi a bugetat achiziţionarea de aparatură nouă la blocul alimentar al  instituţiei medicale. Astfel, hrana de zi cu zi a pacienţilor este tocată cu aparate profesionale şi apoi preparată pe maşini noi de gătit.

Recentele dotări, cu o valoare de 32.000 de lei, mai presupun veselă, frigidere şi ustensile necesare pentru activitatea în bucătărie, lăzi frigorifice, dulapuri, maşini de tocat carne, oale şi veselă. Modernizarea blocului alimentar la spital se află pe agenda mea de la începutul mandatului. Sunt mulţumit că reuşim, pas cu pas, să schimbăm ceea ce am găsit aici. Urmează să achiziţionăm echipamente şi vase corespunzătoare pentru transportul hranei către saloane", a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă. 

Bucătăresele din spital sunt cele mai fericite. Mâncarea pe care o fac este mai gustoasă, se găteşte mai repede, iar condiţiile de lucru sunt moderne. "Eu lucrez aici din 1986, am prins toate timpurile. Ni s-a uşurat activitatea considerabil. Este plăcut să lucrezi cu ustensile noi, totul este modern, iar preparatele sunt mai gustoase, deşi folosim aceleaşi reţete", spune una dintre angajatele spitalului. Zilnic, aici se pregătesc, sub supravegherea unui nutriţionist, 15 meniuri pentru cele 27 de secţii şi compartimente existente în unitatea medicală. Noi am semnalat acest aspect pentru că era foarte necesară investiţia în blocul alimentar.

Echipamentele erau vechi de 30 de ani. A fost modernizată şi bucătăria, s-au înlocuit gresia, faianţa, s-au făcut reparaţii la sistemul de ventilaţie. Cred că este important că asigurăm cele mai bune condiţii pentru prepararea hranei pacienţilor, a explicat Valentin Emanoil, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Călăraşi.

La blocul alimentar se lucrează la flux continuu. Câte 2 serii de bucătărese, 4 pe o tură supraveghetate de un nutriţionist, gătesc pentru pacienţi. Se prepară ciorbă de legume, tocăniţe, pilaf cu carne, paste, ghiveci de legume, supe, în funcţie de patologiile fiecărui pacient.

"Gătim cu drag pentru că ne place. În fiecare zi preparăm sute de kilograme de mâncare. La o ciorbă, de exemplu, folosim 120 de kilograme de cartofi, 20 de kilograme de ceapă, tot atâtea de morcov. Avem tocător de legume care ne-a uşurat considerabil munca. Totul se face mai rapid. Era nevoie de o astfel de investiţie pentru că în bucătărie se munceşte continuu", povesteşte o altă bucătăreasa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €