Bărăganul, un imens cuptor. Cod galben de caniculă până la sfârşitul lunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna lui Cuptor se încheie cu zile de foc în Bărăgan, dar şi în mai multe judeţe din ţară. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis cod galben de caniculă până marţi, 30 iulie.La Călăraşi sunt prognozate temperaturi de 39 de grade Celsius la umbră.



“În intervalul menţionat vremea va deveni caniculară în vestul, sudul şi local în centrul ţării. În aceste regiuni, temperaturile maxime vor depăşi 36-37 de grade, iar în sud-vest, izolat se vor situa în jurul valorii de 39 de grade. Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi podiş”, spun specialiştii ANM.  De duminică, 28 iulie, de când avertizarea meteo intră în vigoare, la Călăraşi, mercurul din termometre începe să urce haotic. În ultima zi a săptămânii se vor înregistra 33 de grade Celsius, pentru ca luni, marţi şi miercuri, acestea să se situeze între 37 şi 39 de grade Celsius. Abia ziua de joi aduce vreme bună şi aer respirabil. Atunci sunt aşteptate 30 de grade Celsius.
 

Vă recomandăm şi:

METEO Canicula cuprinde România. Luni, temperaturile vor atinge 40 de grade în sudul ţării

Ne topim la 45 de grade Celsius! Bărăganul intră în zodia caniculei

Cum să-ţi protejezi casa de caniculă

Mai multe pentru tine:
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
„Boala mâinilor murdare” în România: o afecțiune în creștere, adesea asimptomatică la copiii sub 6 ani
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Pelerinajul Sfânta Parascheva 2025 începe azi: reguli, coadă, traseu, așteptare în timp real și Telefonul Pelerinului până pe 15 octombrie
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda