Azil de 5 stele într-o unitate militară dezafectată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O unitate militară dezafectată va deveni azil de lux

O unitate militară dezafectată din Călăraşi s-ar putea transforma în doi ani într-un complex medical de lux ce va cuprinde trei azile şi un spital de geriatrie. Consilierii judeţeni au aprobat documentaţia tehnico-economică a investiţiei europene ce însumează 12,5 milioane de euro.


Fosta unitate militară din strada prelungirea Independenţei din Călăraşi a intrat în administrarea Consiliului Judeţean în 2012, Ministerul Apărării cedând-o cu condiţia ca în viitorul azil de bătrâni să fie rezervate locuri pentru fostele cadre militare. În termen de 10 ani aici trebuie să se realizeze proiecte de ordin social şi economic, în caz contrar terenul însumând aproximativ 17 hectare urmând a se întoarce în proprietatea statului.

Locatari cu posibilităţi financiare

Conform informaţiilor furnizate de Daniel Ştefan, director în cadrul Consiliului Judeţean, noul Program Operaţional Regional (POR) 2014-2020 va oferi posibilitatea ca proiectele care se vor contura să obţină finanţare europeană. „ Intenţionăm să punem la punct acolo o activitate de asistenţă socială. Dorim să construim un azil de 5 stele şi chiar nu renunţ la acestă idee. O să facem un azil foarte frumos pentru bătrânii cu posibilităţi financiare”, a declarat Răducu George Filipescu, preşedintele CJ.

Spital de geriatrie

Şeful judeţului doreşte ca pe locul fostei unităţi militare să înfiinţeze şi un spital, având în vedere că vârstnicii au nevoie de îngrijiri speciale.
„ Dacă vom avea 150 de bătrâni, în 3 complexe, mă gândesc că ar fi bine să existe şi un spital de geriatrie specializat pe Alzheimer şi Parkinson. Vrem să facem un spital pe care să-l construim şi să-l dăm ulterior în administrare”, a spus Filipescu. Vârstnicii care vor ajunge în acest centre se vor putea bucura de toate facilităţile pentru a avea o bâtrâneţe liniştită. În proiect sunt prevăzute construirea a unor zone de promenadă, foişoare, solaria, grădini de zarzavat, legume şi flori. De asemenea, beneficiarii se vor putea relaxa la piscină şi jacuzzi.

Vă recomandăm şi:

Silvio Berlusconi a început munca în folosul societăţii la un azil de bătrâni

Kansas: Atac asupra unui azil evreiesc pentru bătrâni - trei morţi

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%