Avertizare de vreme severă: furtună, ploi torenţiale şi grindină. Cât de mult scad temperaturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vreme extremă la început de mai. După câteva zile deosebit de calde, la fel ca-n toiul verii, în peisaj îşi fac apariţia furtunile, grindina, iar temperaturile scad cu aproape 10 grade. Meteorologii au emis o avertizare de vreme rea ce cuprinde şi Bărăganul. Aici, maximele nu vor depăşi 21 de grade.

Până joi seară, vremea se schimbă radical. Vom avea parte de instabilitatea atmosferică accentuată
ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial. “Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp”, a anunţat ANM.

La Călăraşi, de vineri, vremea se îndreaptă, însă nu va mai fi la fel de cald. Temperaturile anunţate se înscriu în normalul acestei perioade şi nu vor mai depăşi 23 de grade, în următoarele zile, după ce miercuri, am avut parte de o zi veritabilă de vară. Încălzirea sa- datorat unui curent de aer cu caracteristici tropicale, format deasupra Mării Adriatice, din valuri de căldură venite din centrul Europei şi din nordul Africii."Sunt temperaturi foarte mari pentru prima parte a lunii mai, sunt temperaturi cu un aer tropical", au anunţat meteorologii.

Vă recomandăm şi:

Căldură sahariană. Ce temperaturi se anunţă pentru cea mai toridă zi din mai

Prognoza meteo pe 3 luni: vine o vară tropicală. În ce zone se anunţă secetă

Avertizare de vreme severă: ploi, vijelii şi grindină. Cât de mult va ploua în următoarele 24 de ore

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos