Atenţie, şoferi! Trafic deviat pe A2 din cauza lucrărilor de întreţinere a carosabilului la km 15
0Şoferii care circulă pe Autostrada Soarelui Bucureşti-Constanţa sunt sfătuiţi să conducă prudent, deoarece se fac lucrări de întreţinere a carosabilului. Poliţiştii de la Centrul Infotrafic îi avertizează pe conducătorii auto să reducă viteza şi să mărească distanţa faţă de autovehiculele din faţă pentru a evita producerea unor tragedii.
Astăzi, 25 octombrie, pe Autostrada Soarelui se execută lucrări de refacere a suprafeţei carosabile la kilometrul 158+300 de metri, pe prima bandă a sensului de mers către Constanţa. Pe o distanţă de 100 de metri, autovehiculele sunt deviate pe banda a doua. “Le recomandăm conducătorilor auto să se asigure, să semnalizeze şi să se încadreze din timp pe benzile deschise circulaţiei”, au anunţat poliţiştii.