Asociaţia Prematurilor a donat echipamente de protecţie şi aparatură împotriva COVID 19 în 5 maternităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Prematurilor a achiziţionat şi donat aparatură şi echipamente împotriva COVID-19 pentru 5 maternităţi din România, printre care şi cea din Călăraşi.

Este vorba despre 30 lămpi biocide UV pentru dezinfecţia aerului, cu utilizare în prezenţa persoanelor, 2.000 perechi mănuşi chirurgicale, 2.000 halate unică folosinţă, 2.000 măşti chirurgicale simple, 500 combinezoane de unică folosinţă, 250 de viziere, 5.000 botoşi protecţie încălţăminte, 1 aparat de aer condiţionat, 550 măşti medicale FFP2, 150 litri dezinfectant suprafeţe cu biocid avizat de M.S., 150 litri săpun dezinfectant.

Aceste donaţii au ajuns deja şi sunt utilizate de către Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Filantropia Bucureşti.

Produsele livrate prin acest proiect sunt utile pentru peste 100 de cadre medicale, peste 2.000 de părinţi şi aproximativ 2.000 de nou-născuţi care au venit pe lume începând cu luna iulie sau urmează să vină pe lume în maternităţile mai sus menţionate în următoarele luni.

Valoarea totală a proiectului ”Sprijin pentru personalul medical şi nou-născuţii din maternităţi – echipamente de protecţie şi aparatură împotriva COVID 19” atinge 150.000 lei, finanţat prin programul „În stare de bine” 2020, susţinut de Kaufland România şi implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. „Vă mulţumim din suflet pentru generoasa donatie, echipamentele sunt deja în uz şi n sunt de mare folos, mai ales în această perioadă dificilă!” Dr. Carmen Ştefan, şef secţie neonatologie, Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO A pus pe jar zeci de mii de oameni, în toiul nopţii, cu muzica dată la maxim. Cum a încercat un şofer scandalagiu să-i păcălească pe jandarmi

Poliţiştii „ciorbari“ de la Rutieră. Stenogramele şpăgilor delicioase care fac de ruşine Poliţia Română. „Vrei pizza, vrei crispy?“

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”