Aproximativ 2.100 de cereri pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, depuse în prima etapă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-a încheiat prima etapă pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare FOTO adevărul

Peste 152.000 de cereri au depuse în prima etapă din calendarul de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019. În judeţul Călăraşi, 1.842 vizează copii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august, iar 255 sunt pentru cei care ămplinesc 6 ani după începerea şcolii.

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia cererilor de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019 depuse în prima etapă prevăzută în calendarul aprobat (8 - 26 martie). Astfel, potrivit datelor înregistrate în sistem, au fost completate şi depuse, la nivel naţional, 152.953 de cereri. Dintre acestea, 129.689 de cereri (84,8%) vizează copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi până la data de 31 august 2018, inclusiv), iar 23.264 de cereri (15,2%), copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2018).

Lista copiilor înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor rămase libere şi situaţia copiilor neînscrişi după prima etapă vor fi afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile acestora, respectiv ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în data de 30 martie.

A doua etapă este programată în perioada 12 - 18 aprilie, rezultatele urmând a fi afişate în data de 23 aprilie. Între 24 aprilie şi 4 mai, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea etapei a doua.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie