Aproximativ 19.000 de persoane au tranzitat frontiera în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Control la frontieră FOTO IGPF

În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au trecut aproximativ 19.000 persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 13.600 mijloace de transport.

În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi pe fâşia de frontieră. Zilnic, aproximativ 4.400 de poliţişti de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 10.800 de persoane şi 8.400 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 5.700 de persoane cu 5.100 mijloace de transport.

Formalităţile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităţilor şi stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, maşinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locaţiile stabilite pentru carantinare  sau  pentru  autoizolare.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat 13 fapte ilegale (3 infracţiuni şi 10 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.Totodată, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 2.000 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 2.800 lei.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul