ANSVSA: peste 1.400 de controale în industria avicolă. 1,2 milioane de ouă neconforme au fost distruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile au

Peste 178.000 de ouă au fost retrase de la comercializare, 1.238.460 de ouă şi 3.250 de kg de produse din ouă lichide au fost reţinute oficial de la centre de ambalare de inspectorii ANSVSA, în urma a 1.470 de controale derulate în toată ţara, în perioada august 2017 - 14 februarie 2018.

Toate aceste produse au fost dirijate către unităţi autorizate de neutralizare, unde au fost distruse. Pentru aceste nereguli, au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, care au însumat 132.360 de lei şi au fost emise 3 Ordonanţe de suspendare temporară a activităţii.

Începând cu luna august a anului trecut, ANSVSA a demarat o acţiune de control, la nivel naţional, pentru a verifica modul în care operatorii din industria avicolă respectă condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţă a alimentelor referitoare la producerea ouălor şi a produselor din ouă, destinate comercializării. 

Controalele au fost realizate la nivelul fermelor de găini ouătoare, abatoare de păsări, centre de colectare si ambalare ouă, unităţi de procesare ouă, unităţi de comercializare, depozite farmaceutice veterinare, fabrici de nutreţuri, precum şi în unităţile care au fost autorizate pentru efectuarea acţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.

9 centre, fără autorizaţie sanitară

Conform ANSVSA, s-au realizat, în această perioadă, 1.470 de controale oficiale, dintre care 776 în ferme de găini ouătoare, iar restul în: centre de colectare a ouălor, centre de ambalare a ouălor, unităţi de producere a ouălor lichide, unităţi de procesare a ouălor, unităţi de depozitare ouă, depozite de produse medicinale veterinare şi firme care efectuează acţiuni de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.

În urma acestor verificări au fost depistate 9 centre de ambalare a ouălor care au produs şi furnizat materie primă pentru producerea de praf de ou (ouă lichide - melanj de ou integral), fără să deţină autorizaţie sanitară veterinară pentru desfăşurarea acestei activităţi.

6 probe, contaminate cu Fipronil

Totodată, s-au prelevat 535 de probe (din ouă, gălbenuş lichid, praf de ouă, carcasă de pasăre, cereale folosite ca furaje şi teste de sanitaţie) pentru determinări de laborator. Pentru un lot de 400.000 de ouă, care a fost reţinut oficial (pe baza principiului precauţiei - Reg 178/ 2002*), suspicionat a fi contaminat cu o substanţă din categoria biocidelor, restricţia a fost ridicată, după sosirea buletinelor de analiză conforme. Pentru 6 probe, analizele de laborator au relevat prezenta substanţei Fipronil. “Au fost luate măsurile legale aplicabile acestui tip de situaţie, iar pentru a determina sursă şi modalitatea de contaminare, inspectorii ANSVSA, împreună cu alte instituţii abilitate ale statului, derulează o anchetă”, a anunţat DSVSA.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului