ANPC: 7,5  tone de peşte stricat, oprite de la comercializare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi în valoare de 765.000 de lei, în urma controalelor desfăşurate, în perioada 8-19 aprilie 2019, la nivel naţional. Astfel s-a urmărit modul de etichetare, prezentare publicitate şi comercializare a peştelui, preparatelor din peşte preambalate şi conservelor din peşte.

Au fost controlaţi 435 operatori economici, fiind constate abateri la 262 (60%) dintre aceştia. În timpul controalelor, a fost verificată o cantitate de circa 58 tone de peşte, preparate şi conserve din peşte, din care 37% era comercializată în Bucureşti şi judeţul Ilfov. Din întreaga cantitate de 58 toane, circa 18 tone (31%) - mai mult de jumătate fiind din Capitală - nu îndeplinea prevederile actelor normative în vigoare. Din documentele de provenienţă a mărfii a reieşit că peste 90% din peştele controlat era din import.

Ca urmare a deficienţelor constatate, comisarii ANPC au dispus oprirea temporară de la comercializare a unei cantităţi de 9 tone de peşte, preparate şi conserve din peşte, în valoare de peste 100.000 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate şi oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 7,5 tone de peşte, preparate şi conserve din peşte, în valoare de circa 180.000 lei, care erau alterate sau depozitate în condiţii improprii sau care prezentau data durabilităţii minimale depăşită. Au fost aplicate 273 sancţiuni contravenţionale, dintre care 130 avertismente şi 143 amenzi contravenţionale, în valoare de 765.500 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Marfă expirată

Printre deficienţele constate s-au numărat: peşte cu data limită de consum depăşită; prezenţa unui procent de glazură (apă congelată sub formă de gheaţă) mai mare decât cel declarat; acumulare de gheaţă în ambalaje (suplimentar faţă de procentul de gheaţă declarat); "arsuri de congelare" care scad valoarea nutritive a produselor; conserve deformate; comercializare de peşte cu ambalajul deteriorat; peşte curăţat necorespunzător; peşte cu branhii înnegrite şi porţiunea din zona burţii neeviscerată în totalitate, cu ochii tulburi; trunchi de peşte cu urme de oxidare; peşte (macrou congelat, hering congelat, cod Alaska trunchi) cu deficienţe de calitate: tegument exfoliat, arsuri de congelare, trunchi de peşte cu formă modificată); carne scoici Saint Jacques, produs ambalat, prezentând informaţii incorecte privind calibrul.

Preţuri neafişate la raft, etichete netraduse

În ceea ce priveşte informarea consumatorilor, în cursul acţiunilor de control s-au înregistrat următoarele abateri: peşte congelat vrac - nu era însoţit de etichete cu elementele de identificare şi caracterizare; nu erau menţionate componentele cu efecte alergene la raionul cu vitrină asistată; peşte prezentat spre vânzare fără să fie însoţit de informaţii privind denumirea specie, ţara de provenienţă, modul de recoltare; conserve din peşte la care eticheta nutriţională nu era tradusă în limba română; neafişare preţuri de vânzare; neafişarea preţului/unitate de măsură la produsele din peşte preambalate; neconcordanţe între preţul afişat la raft şi cel marcat pe bonul de casă; lipsa traducerii în limba română a etichetei; lipsă documente de provenienţă; nerespectarea condiţiilor de depozitare (nerespectarea regimului termic impus de producători).

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry