Amenzi în valoare de 1,6 milioane de lei, aplicate pentru nereguli în securitatea bunurilor şi valorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a sancţionat neregulile descoperite FOTO Adevărul

În perioada iulie - septembrie, poliţiştii de ordine publică au evaluat măsurile de securitate fizică la peste 19.000 de obiective. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate peste 1.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1.600.000  de lei.

Sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Române, în trimestrul trei al anului în curs, poliţiştii au continuat acţiunile la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor ce aduc atingere patrimoniului, verificarea deţinătorilor de valori şi a legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii în domeniul securităţii fizice. Astfel, în perioada iulie – septembrie a.c., poliţiştii au evaluat măsurile de securitate fizică la 18.655 de agenţi economici şi instituţii publice sau de interes public şi la 624 de A.T.M.-uri externe sediilor bancare.

De asemenea, au fost efectuate 623 de controale privind respectarea legislaţiei incidente în domeniul sistemelor de securitate private de către prestatorii de servicii de securitate şi de transportatorii de valori.Rezultatul verificărilor efectuate arată că majoritatea entităţilor cu cerinţe speciale, respectiv 78,49% dintre unităţile verificate, au implementat cerinţele minimale de securitate fizică în termenul de conformare, îmbunătăţindu-şi astfel nivelul de securitate.

În celelalte cazuri, au fost stabilite măsuri şi termene de remediere a neajunsurilor constatate, fiind aplicate 1.010 sancţiuni contravenţionale cu amendă, în valoare totală de 1.642.090 de lei.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort