Amenzi în valoare de 118.000 lei, aplicate comercianţilor de legume- fructe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controale în pieţe FOTO Adevărul

Ministerul Agriculturii au aplicat de la începutul anului şi până în prezent sancţiuni contravenţionale în valoare de 118.000 lei în sfera comerţului cu legume - fructe, şi un număr de 110 avertismente, cu planuri de remediere, ai anunţat, joi, reprezentanţii instituţiei.

 Majoritatea sancţiunilor sunt aplicate comercianţilor prezenţi în pieţe care nu prezintă documente privind trasabilitatea produselor comercializate, nu nominalizează ţara de origine pe etichete sau chiar nu au etichete la loturile expuse spre comercializare.

"Ministerul Agriculturii, prin inspectorii în domeniul legume - fructe, cât şi Direcţiile pentru Agricultură Judeţene şi a Municipiului Bucureşti verifică permanent respectarea legislaţiei specifice urmărind, în special, ca toate cantităţile expuse spre vânzare să aibă elementele obligatorii din sistemul de etichetare (localitatea în care au fost obţinute, data recoltării, preţul acestora, etc)", precizează ministerul.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) informează totodată că producătorii autohtoni prezenţi în toate pieţele agroalimentare oferă în această perioadă legume şi fructe proaspete.

"De asemenea, MADR, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) verifică pe tot parcursul anului respectarea normelor prevăzute în Programul Naţional de Monitorizare a Reziduurilor de Pesticide la toată gama de produse româneşti aflate atât în reţelele de comercializare, cât şi pe suprafeţele cultivate de  legumicultori sau pomicultori. Până la această dată, au fost prelevate de către inspectorii fitosanitari 2.080 probe şi au fost analizate în laboratorul autorizat şi acreditat al ANF un număr de 2053 probe, iar încă 27 de probe se află în lucru", adaugă ministerul.

În urma analizelor de laborator nu au fost depistate până în prezent depăşiri ale limitelor maxim admise de reziduuri de pesticide la niciun produs legumicol sau pomicol, "astfel încât legumele şi fructele româneşti corespund standardelor de calitate şi nu prezintă riscuri pentru consumatori".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple