Alertă meteo: Se întorc ploile în toată ţara. Ce temperaturi se anunţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

vremea se schimbă de mâine în toată ţara. Deşi temperaturile continuă să rămână ridicate pentru data din calendar, de miercuri dimineaţă, 13 noiembrie, şi până joi, 14 noiembrie, ora 18.00, va fi în vigoare o avertizare meteo de ploi.

 Miercuri, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori cu mult mai ridicate decât cele climatologic specifice datei. Cerul va avea înnorări, mai accentuate în jumătatea de vest a ţării şi la munte, unde local şi temporar va ploua. Cu o probabilitate mai mare în vestul Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Banatului, precum şi în zonele deluroase aferente, ploile vor fi moderate cantitativ, iar pe arii în general restrânse se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. 

”Din dimineaţa zilei de miercuri, 13 noiembrie şi până în seara de joi, 14 noiembrie în Munţii Banatului, în vestul Carpaţilor Meridionali şi în zona deluroasă a Olteniei va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă de 25...30 l/mp şi izolat peste 40­­ l/mp”, a mai transmis ANM.

Vântul va continua să aibă intensificări la munte, în special pe creste, unde la rafală se vor depăşi viteze de 100 km/h, dar local şi temporar însă la cote mult mai reduse şi în restul teritoriului - îndeosebi în vest, centru şi nord. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 22 de grade, iar cele minime între 6 şi 14 grade. Pe spaţii mici, dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.Din dimineaţa zilei de miercuri, 13 noiembrie şi până în seara de joi, 14 noiembrie în Munţii Banatului, în vestul Carpaţilor Meridionali şi în zona deluroasă a Olteniei va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă de 25...30 l/mp şi izolat peste 40­­ l/mp.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete