Alertă meteo. Ce vreme aduce în ţara noastră ciclonul care traversează Europa şi ce temperaturi se anunţă de Florii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ciclon care traversează Europa aduce vreme urâtă şi în ţara noastră. În următoarele zile, vremea se schimbă radical, iar vântul va bate cu putere.  Temperaturile scad treptat, iar frigul se instalează la sfârşitul săptămânii. De Florii va ploua şi va fi foarte rece.

„Un ciclon puternic este foarte activ în aceste zone în Europa Centrală şi se deplasează spre zona de sud-est a Europei, urmând ca în zilele următoare să afecteze şi România. În Germania a fost emis un cod roşu de vânt puternic, rafalele atingând viteze şi de 164 km/h, ceea ce i-a făcut pe specialişti să compare sistemul cu un uragan”, a declarat pentru RTV, Gabriela Băncilă, meteorolog.

Specialistul a mai spus că ciclonul se îndreaptă spre ţara noastră, însă vom fi afectaţi doar parţial. Vântul va avea intensificări ce vor atinge şi depăşi 80 km/h la munte, unde, de altfel, se vor resimţi cel mai puternic influenţele acestui sistem. În restul regiunilor, vântul va atinge viteze de peste 50-60 km/h.

Ninsori şi lapoviţă

Şi Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis, miercuri dimineaţă, o avertizare de vreme rea pentru următoarele trei zile. „În intervalul menţionat, 1 aprilie, ora 13.00-3 aprilie, ora 18.00, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze ce vor depăsi local 55...60 km/h. În zona montană vântul va sufla tare, iar pe creste va depăşi la rafală 90 km/h. La munte vor predomina ninsorile, iar mai ales în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Occidentali izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă.".

De asemean, vor fi şi intervale în care ninsoarea va fi viscolită. În Maramureş, Transilvania, Crişana şi local în Moldova şi în zonele deluroase din restul ţării, trecător, precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, mai ales în noaptea de joi spre vineri (2/3 aprilie) şi în cursul zilei de vineri (3 aprilie), a anunţat ANM.

Valorile termice maxime vor fi cuprinse între 6-16 grade de Florii, dar vântul puternic şi precipitaţiile vor face ca temperaturile resimţite să fie foarte scăzute.
 

Vă recomandăm şi:

Cum va fi vremea de Paşte: precipitaţii şi frig în aproape toată ţara. Ce zonă va fi ocolită de ploi şi cât de cald se anunţă

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa