Alertă meteo: Când loveşte România praful saharian. Ce zone vor fi cele mai afectate şi unde se anunţă vreme de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furtună cu praf FOTO Aurel Mircea

Meteorologii anunţă că, în perioada următoare, o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va avansa spre sudul, centrul şi estul Europei. În ţara noastră, concentraţia particulelor de praf va fi redusă, depunerile putând fi observate, cel mai probabil, miercuri, în regiunile vestice, nord-vestice şi la munte, iar spre finalul săptămânii mai ales în jumătatea de vest a ţării.

 Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) arată că, în perioada 23 - 28 aprilie, circulaţia aerului, preponderent din sector sudic, va favoriza avansul dinspre nordul Africii al unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, înspre sudul, centrul şi estul Europei.

"În această perioadă, va ploua temporar în regiunile de la sud şi vest de ţara noastră, iar ploile vor determina depunerea prafului, astfel încât concentraţia particulelor de praf care urmează a ajunge deasupra României va fi redusă", precizează ANM.

Conform sursei citate, depunerile din ţara noastră vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, cel mai probabil în cursul zilei de 23 aprilie şi în noaptea de 23/24 aprilie în regiunile vestice, nord-vestice şi la munte, iar spre finalul săptămânii mai ales în jumătatea de vest a ţării.

Meteorologii atrag atenţia că în România va urma un val de praf saharian în următoarele zile. Densitatea acestuia deasupra României ar putea atinge nivelul maxim în Vinerea Mare, urmând să se disipeze apoi. Cele mai afectate regiuni vor fi cele din vestul şi centrul ţării.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorlogie(ANM), miercuri, vremea se va încălzi, astfel încât valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice datei în regiunile intracarpatice şi apropiate de mediile multianuale în rest. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a intervalului în special în nordul şi nord-vestul teritoriului, unde cu totul izolat va ploua slab. Local şi temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona înaltă a Munţilor Banatului şi a Carpaţilor Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 12...13 grade pe litoral şi 22...23 de grade în vestul teritoriului, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei.

Joi se aştepată 27 de grade

Şi joi va continua să se încălzească, mai ales în regiunile intracarpatice. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi doar cu totul izolat ploi slabe, cu precădere în zonele de munte. Vântul va mai avea intensificări la munte, mai ales la altitudini mari, iar în cursul zilei şi în sudul Banatului şi în nordul Moldovei. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 27 de grade, mai scăzute în sudul litoralului, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.

De vineri, vremea schimbă foaia. Va deveni treptat instabilă în vestul, sud-vestul şi centrul ţării şi va fi în general frumoasă în rest. Cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare şi ploi slabe şi izolate la munte, iar în a doua parte a intervalului vor fi înnorări mai persistente în vest şi sud-vest, unde se vor semnala ploi ce vor avea şi caracter de aversă, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în zona montană înaltă, mai ales în masivele sudice, dar la cote mai reduse local în Moldova şi în Banat. Temperaturile maxime se vor încadra între 15..16 pe litoral şi 28, chiar 29 de grade in nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 6 şi 14 grade.

Sâmbătă, în noaptea de Înviere, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această dată, apoi valorile termice vor fi în scădere, devenind apropiate de normele perioadei, iar local şi temporar se vor semnala ploi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!