Alertă meteo: Bărăganul, sub cod galben de vijelii şi ploi abundente
0Meteorologii au emis, luni, două avertizări cod galben de instabilitate atmosferică, anunţând fenomene extreme în mai mult de jumătate dintre judeţele ţării. Luni, până la ora 23.00, vor fi afectate judeţe din Muntenia, Moldova, Transilvania şi Dobrogea, iar până marţi seară, fenomenele meteorologice se vor produce în Transilvania, Maramureş, cea mai mare parte a Moldovei şi jumătatea de nord a Munteniei, dar şi în zonele montane.
Conform meteorologilor, luni, între orele 14.00 – 23.00, în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania, Dobrogea şi la munte, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale. ”Îndeosebi în intervale scurte de timp se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi 25...35 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse”, au transmis meteorologii.