ALEGERI PARLAMENTARE. Cine intră în cursa electorală în Colegiul nr.3

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetăţenii sunt aşteptaţi la vot pe 9 decembrie Foto:Adevărul

Iuraşcu Adrian Ştefan, preşedinte şi fondator al partidului Forţa Civică, a intrat în bătălia electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie din partea ARD. Căsătorit şi cu doi copii, bucureşteanul candidează pentru un loc în Camera deputaţilor.

Iuraşcu Adrian Ştefan, preşedinte şi fondator al partidului Forţa Civică, a intrat în bătălia electorală pentru  Iuraşcu este de profesie inginer, dar are şi o bogată activitate publicistică. Este fondator al revistei anticomuniste Baricada, prima publicaţie particulară din România. De asemenea, a fost director al revistei săptămânale "ROMANIA" , iar în anul 1998 a fondat cotidianul Ziua de Iaşi. Din partea PNL, a intrat în cursă Daniel Motreanu, absolvent al Universităţii de Vest Timişoara - Litere, Filozofie-Istorie, al Universităţii Babeş-Bolyai - Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative "Manager în Administraţia Publică" – postuniversitare şi al Colegiului Naţional de Apărare. De la PPDD şi-a depus candidatura pentru Camera Deputaţilor, pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie,  Alecu Gheorghe, iar de la PRM, Robert Untaru.

 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani