ALEGERI LOCALE 2012 Arestări în urma scandalului din comuna Curcani! Opt persoane, după gratii pentru 29 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele opt persoane implicate în scandalul de la Curcani au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, emise de Judecătoria Olteniţa. Anchetatorii spun că suspecţii urmează să fie adusşi în această seară în arestul IPJ Călăraşi. Ştefan Filieaţă, candidatul APC la Primăria Călăraşi, este acuzat că, alături de încă 7 persoane, a distrus urnele de vot din trei secţii.

Anchetatorii spun că cinci dintre cei care au participat la comiterea faptei erau observatori într-una din secţiile de votare, iar ceilalţi cinci, membri în Biroul Electoral. Împotriva tuturor a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice în formă agravată, împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege şi atac asupra localului secţiei de votare şi ruperea sigiliilor de la urnele de vot.

Ultraj contra bunelor moravuri

Ştefan Fileaţă, în vârstă de 42 de ani, este cercetat penal pentru ultraj contra bunelor moravuri şi gravă tulburare a ordinii şi liniştii publice la cele trei secţii de vot. „Extinzând cercetările în cazul incidentul produs în ziua de 10 iunie în comuna Curcani, poliţişti din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale Călăraşi, Poliţiei Municipiului Olteniţa şi Secţiei de Poliţie Rurală Curcani, cu sprijinul Serviciului de Intervenţie Rapidă Călăraşi, au identificat pe Vasile I., de 46 ani, Niculae D., de 46 ani, Dumitru C., de 44 ani, Florin E., de 34 ani, Florin V., de 37 ani, Mircea G., de 42 ani, şi pe Valerică C., de 46 ani, toţi din comuna Curcani, judeţul Călăraşi”, a anunţat într-un comunicat IPJ Călăraşi.

Probleme în comuna Curcani. S-a întrerupt votul, după ce un candidat la Primărie a dărâmat urnele din 3 secţii

Poliţia a trimis trupe de intervenţie rapidă la Curcani, după ce votul a fost întrerupt la ora 09.00

Candidatul APC la Primăria Curcani, reţinut. Bărbatul a blocat votarea mai bine de trei ore şi a distrus urnele cu buletine

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!