Accident pe DN4. Trei persoane rănite şi una ucisă pe loc în impactul devastator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul s-a petrecut pe DN4 FOTO ISU Călăraşi

Accident cumplit marţi dimineaţă, pe raza localiţii Gruiu, pe DN4, la km 36. Trei persoane au fost rănite grav, iar cea de-a patra a fost găsită decedată, în urma impactului violent dintre două maşini.


La locul accidentului au ajuns de urgenţă două autospeciale ale pompierilor şi două ambulanţe S.A.J., care au acordat primul ajutor victimelor şi le-au transportat la spitale din Bucureşti şi Olteniţa.

În urma impactului violent dintre cele două vehicule au rezultat patru victime, dintre care una decedată (în stop cardio respirator). Unul dintre  şoferi, Constantin D., care se afla la volanul autoturismului înmatriculat în Călăraşi a fost descarcerat de către echipajul de pompieri şi ulterior a fost preluat de un echipaj S.A.J. care l-a transportat de urgenţă  la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, acesta prezentând traumatisme foarte  grave.


A fost transportat la spitalul din Olteniţa pasagerul din acelaşi vehicul, Alin R., care a fost găsit în afara autoturismului în stare de conştienţă şi prezenta câteva escoriaţii la nivelul membrelor şi toracelui.  

În cel de-al doilea autoturism (înmatriculat în municipiul Bucureşti), implicat în accident, se aflau două persoane. Conducătorul auto Nicolae L., în vârstă de 53 de ani, aflat în stop cardio respirator şi pasagerul Ion L., care prezenta mai multe traumatisme. Deşi a fost resuscitat aproximativ 55 de minute, pentru şoferu n u s-a mai putut face nimic. Pasagerul din vehiculul înmatriculat în Bucureşti,  Ion L. prezenta traumatisme severe, fiind preluat de un echipaj S.A.J. şi transportat la spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.  La locul accidentului s-a deplast şi o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă cu medic, care nu a mai intervenit, nefiind cazul.                   


 

Vă recomandăm şi:

Accident cu 3 victime la Frumuşani. Elicopterul SMURD, solicitat să preia unul dintre răniţii grav

Reţinut de poliţişti după ce a spulberat cu maşina două persoane pe zebră. Soferul vitezoman a fugit de la locul accidentului

Un şofer care a accidentat un pieton pe DN3B, reţinut de poliţişti. Suspectul a fugit de la locul faptei

Accident pe DN3 Bucureşti-Călăraşi cu două victime. O maşină scăpată de sub control s-a înfipt într-un copac

FOTO Accident pe DN3B, în satul Tonea. Se zbate între viaţă şi moarte, după ce s-a înfipt cu maşina într-un copac

Accident cu patru victime la Plevna. Un bărbat a fost ucis pe loc de viteză, iar un altul se zbate între viaţă şi moarte

Mai multe pentru tine:
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile