A început plantarea perdelei forestiere de la Chirnogi. 150 de voluntari au participat la împădurirea zonei de lângă DN41

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă – a dat startul campaniei de plantare de arbori din această toamnă, în cadrul programului „Adoptă un copac!ˮ.

În prima zi, la sfârşitul săptămânii trecute, cei 150 de voluntari prezenţi au plantat 600 de puieţi de plop, reprezentând un hectar de pădure. Noua perdea forestieră este amplasată lângă comuna Chirnogi, din judeţul Călăraşi, de-a lungul DN41, între Chirnogi şi Olteniţa.  Campania de plantare este derulată cu sprijinul Primăriei şi Şcolii din Chirnogi, Direcţiei Silvice şi mai multor companii partenere care au participat cu fonduri şi voluntari.

Crearea de noi păduri

„Adoptă un copac!” este un proiect care ajută la creşterea suprafeţei împădurite din România. Acesta se bazează pe atragerea de fonduri din mediul privat (firme şi persoane fizice), cu care se realizează păduri noi, care altfel nu ar exista. A fost aleasă împădurirea în zona de câmpie pentru că aici pădurile mai ocupă doar 5% din suprafaţă, minimul recomandat pentru această zonă fiind de 20%. De asemenea, în zona judeţului Călăraşi iernile grele troienesc zăpada şi blochează drumurile. În fiecare an auzim la ştiri despre oameni care nu mai pot ajunge la spital sau la serviciu, rămân fără provizii, electricitate. Perdelele forestiere ajută la protejarea drumurilor, dar aduc şi beneficiile pădurii: un aer mai curat, prevenirea deşertificării, creşterea productivităţii terenurilor agricole din zona, creşterea biodiversităţii .

Plantarea de perdele forestiere continuă prin programul „Adoptă un copac!ˮ atât în această toamnă, în zilele de sâmbătă ale lunii noiembrie, cât şi primăvara viitoare, în comuna Chirnogi, dar şi în alte localităţi din judeţul Călăraşi. Cei care doresc să sprijine creşterea suprafeţelor împădurite din România, în special perdele forestiere, o pot face printr-o donaţie online. Fiecare 5 lei se transformă într-un puiet plantat şi îngrijit pe termen lung. https://www.startarium.ro/cont/crowdfunding/adoptauncopac.

Vă recomandăm şi:

12 noiembrie,  Ziua împăduririi naţionale. Voluntarii, chemaţi să planteze arbori la Jegălia

Sute de voluntari au dat startul celei mai mari împăduriri din România. În Bărăgan s-au plantat puieţi pe 5,8 hectare

Împădurire. A început plantarea pomilor pentru protecţia Autostrăzii Soarelui

Tăşuleasa Social pregăteşte cea mai mare acţiune de împădurire din Transilvania

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie