A fost aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru cea mai veche piaţă de pe malul Borcei. Clădirea va fi demolată şi transformată într-un complex de 5 stele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Planul Urbanistic Zonal al celei mai vechi pieţe din Călăraşi care va fi transformată într-un complex de 5 stele a fost aprobat de consilierii locali, zona centrală urmând a fi modernizată la standarde europene.

Construită în anii 40 pe vremea lui Eugen Cialîc, unul dintre cei mai prolifici primari ai Călăraşiului, 

Aflată într-o stare deplorabilă de mai mulţi ani, prima piaţă a Călăraşiului, aflată în centrul istoric, se află pe lista investiţiilor Primăriei. Aici autorităţile locale n-au mai investit aici niciun leu, speriate de faptul că modernizarea face o gaură la buget de un milion de euro.

În 2016, 264.000 lei au fost repratizaţi pentru demararea lucrărilor de reabilitare. „Acoperişul ar putea cedea oricând, deoarece este construit din plăci de azbociment. De la mijlocul anilor ’80 nu s-a mai investit nimic acolo“, avertiza şeful Serviciului Public Pieţe şi Oboare(SPPO), Vasile Manea. Mai mult decât atât, unitatea nu deţine nici autorizaţie de funcţionare pentru că nu îndeplineşte nicio condiţie în acest sens. După elaborarea PUZ-ului urmează demolarea propriu-zisă”, a explicat Vasile Manea.

Se înfrumuseţează zona

„În prezent, Primăria Călăraşi demarează un proiect de modernizare a pieţei prin amenajarea unei parcări şi construcţia pieţei pe structură metalică, având asigurate toate condiţiile de operare. Se urmăreşte astfel edificarea unei construcţii mederne, la standarde europene, care să satisfacă prin realizarea ei nevoile locuitorilor din zonă. Prin această soluţie se va realiza implicit revitalizarea, înfrumuseţarea şi cosmetizarea zonei”, a explicat Daniel Ştefan Drăgulin, primarul oraşului.

Concesionarea, un eşec

Deşi în repetate rânduri s-a solicitat aprobarea concesionarii Pieţei Centrale, consilierii locali nu au ajuns la un consens. În ultimii ani, proiectul de hotărâre a fost respins de trei ori. Directorul Serviciului Pieţe şi Oboare, Vasile Manea,  a susţinut în repetate rânduri că suprafaţa de 2.310 mp ar trebui concesionată, prin licitaţie publică deschisă, întrucât unitatea agroalimentară nu a mai fost reabilitată, iar viaţa puţinilor comercianţi care îşi desfăşoară activitatea în acel loc este în pericol. “Hala metalică este învechită, prevăzută cu un acoperiş din plăci de azbociment foarte uzate. Poate să cadă în capul oamenilor oricând!De asemenea, instalaţia electrică şi sistemul de încălzire sunt inadecvate”.  În permanenţă exista pericolul de electrocutare! Ca să nu mai vorbesc de şobolani!…” spunea Vasile Manea.

În 2010, Serviciul Pieţe şi Oboare Călăraşi cerea concesionarea pieţei pe o perioadă de 49 de ani şi, estima obţinerea unor venituri lunare de 10.000 de lei, preţul minim de pornire al licitaţiei pentru suprafaţa pornind de la 1 euro\mp.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%