A doua suspiciune de infecţie cu coronavirus a fost infirmată de examenul de laborator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele de laborator la probele recoltate de la un pacient din judeţul Călăraşi, suspectat de coronavirus, au fost negative, infirmându-se posibilitatea ca acesta să fi contactat boala. Aceasta este cea de-a doua suspiciune de îmbolnăvire cu COVID-19.

La sfârşitul săptămânii trecute, Direcţia de Sănătate Publică a primit informaţii prin intermediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă al judeţului Călăraşi, în legătură cu un pacient, adult, prezentând febră în seara anterioară apelării. Pacientul a venit în România la data de 23 februarie, moment la care localitatea şi regiunea din care s-a întprs nu făcea parte din cele vizate de instituirea unor măsuri speciale în Italia.

Pentru a preveni orice îndoială cu privire la starea sa de sănătate, acesta a fost transportat şi izolat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi, secţia de boli infecto – contagioase, conform procedurilor, prin apelarea la serviciul 112, cu ajutorul unui mijloc de transport adecvat, aparţinând I.S.U. Călăraşi, în condiţii de securitate. În prezent, starea pacientului este bună, stabilă, ameliorat din punct de vedere clinic. A fost recoltat exsudat nazofaringian în cursul zilei zilei de 29 februarie şi probele au fost trimise la Institutul Naţional Matei Balş.

În supravegherea Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Călăraşi se află în prezent 82 de persoane monitorizate la domiciliu, dintre care 41 membri de familie şi persoana ale cărei rezultate au fost negative, izolată în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG