11 reguli ale părintelui Cleopa pentru nunta creştină. Ce păţesc tinerii care se căsătoresc doar pentru bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părintele arhimandrit Ilie Cleopa FOTO Adevărul

“Tăria familiei depinde şi de respectarea principiilor morale ale Bisericii noastre. Tinerii trebuie pregătiţi pentru viaţa de familie încă din copilărie. Preotul, naşul de botez şi părinţii au în viaţa tinerilor cel mai mare rol şi răspundere”, spunea părintele arhimandrit Ilie Cleopa.



Părintele Ilie Cleopa, duhovnicul de la mănăstirea Sihăstria, a lăsat 11 reguli  pentru cei ce doresc să păşească în viaţa de familie. Părintele spune în scrierile sale că esenţial este să ne creştem copiii “în frica şi certarea Domnului” şi să-I pregătim din copilărie pentru viaţă şi căsătorie. Tinerii sunt datori să ştie pe de rost Crezul şi alte rugăciuni, să aibă duhovnici buni, să citească diverse cărţi de suflet şi Sfânta Scriptură, dar mai ales Noul Testament. Regulile creştine spun că aceştia trebuie să meargă regulat la biserică, să facă doar fapte bune şi să trăiască în feciorie până la cununie.
 
Reguli canonice pe care tinerii trebuie să le îndeplinească:

1. Cei doi tineri care vor să se cunune unul cu altul, să nu fie între ei nici un fel de rudenie trupească sau duhovnicească, adica din Sfântul Botez. Cununia între rude este oprită cu desăvârşire de Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe.

2. Părinţii celor doi tineri trebuie să se învoiască şi să se unească la căsătoria copiilor lor. Nunţile făcute fără voia părinţilor nu aduc bucurie copiilor şi sunt canonisite de Sfântul Vasile cel Mare în canoanele 38, 40 şi 42 ca şi desfrânarea, cu trei ani oprire de la Sfânta Împărtăşanie până la împăcarea celor doi tineri cu părinţii lor.

3. Cei doi tineri trebuie să se iubească şi să se învoiască a se căsători unul cu altul; căci de se căsătoresc fără voia lor, la îndemnul părinţilor sau pentru câştiguri materiale, această nuntă nu poate dăinui.

4. Logodirea celor doi tineri să se faca cu preot, după rânduiala Bisericii, cu cercetarea canonică cuvenită.

5. Tinerii logodiţi sunt datori să trăiască la părinţii lor până la cununia religioasă şi să-şi păzească cu sfinţenie fecioria, că de vor greşi mai înainte sunt canonisiţi de Biserică ca nişte desfrânaţi şi opriţi şapte ani de la Sfânta Împărtăşanie.

6. Mai înainte cu o săptămână sau două de cununia religioasă cei doi tineri sunt datori să se spovedească la duhovnicul lor din copilărie sau la preotul satului, cu post şi rugăciuni şi, dacă au voie, să se pregătească pentru Sfânta Împărtăşanie.

7. Cununia religioasă se cuvine, după tradiţie, a se face dimineaţa, de obicei Duminica, mai înainte de începerea Sfintei Liturghii, iar naşii mirilor să fie creştini buni, capabili să înveţe şi să povăţuiască pe calea cea bună pe finii lor.

8. După slujba cununiei, cei doi tineri stau cu cununiile pe cap în mijlocul bisericii, înconjuraţi de credincioşi până la sfârşitul slujbei, iar preotul dă binecuvântare de Sfânta Liturghie şi se roagă împreună cu toţi cei de faţă pentru ajutorul celor încununaţi. Crezul şi Tatăl nostru este dator să le zica mirele.

9. Când preotul zice: "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi" , atunci cei doi miri se apropie de Sfântul Potir şi se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dacă au voie de la duhovnicul lor.

10. După terminarea Sfintei Liturghii, cei doi miri sunt conduşi la casa mirelui de nuntaşi, după vechea tradiţie ortodoxă, unde se aşează la masă, mănânca şi se veselesc cu cucernicie şi bună rânduială, întru slava lui Dumnezeu, precum se cuvine creştinilor.

11. Dacă cei doi tineri s-au împărtăşit, se cuvine să fie în curăţenie până în seara zilei următoare, pentru cinstea Sfintelor Taine.

Cine calcă rânduiala duce viaţă cu multe ispite

“Cei ce împlinesc aceste reguli creştine la căsătorie, primesc binecuvântare de la Dumnezeu şi duc viaţă liniştită în familie şi cu bună sporire în toate. Iar cei ce calcă rânduiala Bisericii duc viaţă cu multe ispite. După rânduiala Bisericii nu se fac cununii sâmbătă seara, spre ziua Sfintei Duminici.
Unii fac nunta cu scop de câştig, spre a dobândi daruri şi sume mari de bani, schimbând Taina Nunţii rânduită de Dumnezeu în rai, în prilej de desfrânare, de sminteală şi de câştig pierzător de suflete spre a lor osândă. Un alt mare păcat fac tinerii care se cunună numai de ochii lumii, nu pentru naştere de copii, ci spre plăcere trupească şi fac cununie şi petrecere în sfintele posturi, când nunţile sunt oprite”, explica părintele Cleopa într-un interviu, citat de sfaturiortodoxe.ro.
 
Cine a fost părintele Cleopa?

Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa, unul din cei mai cunoscuţi duhovnici şi predicatori din Moldova s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa, din judeţul Botoşani, fiind botezat Constantin.  Părintele a fost al cincilea copil din cei zece pe care i-a avut familia Ilie. În primele luni din viaţă, pruncul era mai tot timpul bolnav şi neştiind ce să-i mai facă, mama lui l-a dus la un duhovnic, care a sfătuit-o să dăruiască copilul Maicii Domnului. Atunci, femeia a spus plângând: „Maica Domnului, îţi dăruiesc ţie copilul acesta al meu, că este bolnav şi plânge mereu. Fă ce ştii tu cu el!” Ca o minune, copilul s-a făcut bine.

 A fost ucenic al părintelui Paisie Olaru şi în 1929, la vârsta de 17 ani, s-a alăturat obştii schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. Constantin a fost tuns în monahism în august 1937, primind numele Cleopa. Mai târziu a ajuns egumenul schitului şi apoi a fost făcut arhimandrit când lăcaşul s-a ridicat la rang de mănăstire.

Pentru a scăpa de persecuţie, după venirea regimului comunist, părintele Cleopa s-a retras în pădure şi abia în 1964, părintele Cleopa Ilie s-a întors definitiv la mănăstire, unde a scris mai multe cărţi. În anul 1998, după ce s-a închinat pentru ultima oară la mormintele fraţilor săi, părintele Cleopa şi-a lăsat sufletul în mâinile lui Hristos.
 

Vă recomandăm şi:

De ce e bine să ţii post miercurea şi când trebuie aprinse 7 lumânări - sfaturile părintelui Ilarion Argatu

Rugăciunea părintelui Ilarion Argatu pentru momentele în care îţi merge rău. Ce recomanda faimosul duhovnic pentru alungarea ghinionului din casă

Rugăciunea este cheia Raiului. Cum trebuie să se roage copiii şi ce putere are ajutorul cerut de părinţi de la Dumnezeu pentru odraslele lor