1 mai muncitoresc, defilare de calvar. “Nu avea rost să te plângi pentru că imediat erai considerat inamic al regimului”

Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale. Nici Călăraşiul nu  făcut excepţie de la această regulă. În ţările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice.

Oamenii muncii erau mobilizaţi până la ultimul pentru a participa la sărbătoare dirijată de cadrele de la Partid. “ Nu aveai voie să lipseşti pentru că imediat erai trecut pe lista “neagră”. Nu exista nicio scuză, toată lumea trebuia să fie prezentă. Defilările se pregăteau cu multă vreme înainte, se făceau repetiţii plictisitoare şi, uneori, ajungeam, să nu ne mai putem ţine pe picioare din cauza căldurii. Nu avea rost să te plângi pentru că imediat erai considerat inamic al regimului”, povesteşte Aurelia Popa(62 de ani), pensionară.

Şi atunci se chiulea

Femeia, fostă angajată a fabricii de confecţii şi ulterior a Combinatului pentru Creşterea şi Industrializarea Cărnii de Porc de la Modelu, mărturiseşte că au existat câţiva ani în care a reuşit să obţină scutire medicală pentru a scăpa de calvarul defilărilor, deşi recunoaşte că numărai pe degete medicii care îndrăzneau să-ţi elibereze hârtia salvatoare.

“Mi se părea mult mai normal să-mi petrec ziua alături de familie decât să strig lozinci pe care, oricum, nu le credea nimeni. Ieşeam la iarbă verde cu soţul şi copii sau mergeam la restaurantul Pescăruş unde consumam ciorbă de burtă şi mici. De fapt, tot oraşul se opera la terasă, imediat cum se terminau defilările. Pentru că era lege de 1 mai: se mâncau mici şi se bea bere”, îşi aminteşte femeia.

Costume pentru toată lumea

“Toţi participanţii la defilare erau costumaţi şi, în funcţie de scenariu, purtau cască pe cap, drapele sau steguleţe în mâini, baloane. Fiecare grup spunea o poveste anume şi era un adevărat chin să ne sincronizăm. Repetam de mii de ori paşii pentru defilare. Am lucrat la Combinatul de Celuloză şi Hârtie şi mi-aduc aminte că făceam parte din Gărzile Patriotice. Eram tineri, fără prea multe griji şi încet-încet ne-am obişnuit cu astfel de manifestări propagandistice. La un moment dat, chiar începuse să ne placă. Era o distracţie generală”, spune Maria Prodan(50 de ani), muncitoare.

Se spălau străzile, se plantau flori

Tot oraşul era în straie de sărbătoare. “Toată lumea trebuia să  participle cu trup şi suflet la acest manifestări”, îşi aminteşte un pensionar, fost activist al Partidului Comunist Român. Bătrânul spune că toate străzile importante din oraş erau pregătite cu câteva zile înainte: spălate, curăţate de gunoaie, se plantau flori proaspete în spaţiile verzi şi, eventual, se dădea indicaţii oamenilor din zonă: să nu “afişeze” prea multe rufe la uscat în balcoane şi să arboreze steaguri.

“Fericirea trebuia să fie generală, nimeni să nu se abată de la subiect, chiar dacă mulţi scrâşneau din dinţi. Cea mai plăcută parte a zilei de 1 mai o reprezentau mesele festive. Noi, cei din conducere, încingeam petreceri pe cinste la Hotelul Partidului sau la restaurantele din oraş până spre dimineaţă. Trebuia într-un fel să scăpăm de tensiunea acumulată cu pregătirile pentru această sărbătoare”, a spus pensionarul.

În 1890, prima sărbătoare

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autorităţile organizau manifestaţii uriaşe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ţinute festive, scandau lozinci şi purtau pancarte u