Zeci de şcoli şi grădiniţe din Buzău ar putea fi comasate, din lipsă de elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul an şcolar nu aduce veşti bune. Cel putin în judetul Buzău, zeci de şcoli şi grădiniţe ar putea fi comasate cu alte unităţi de învăţământ din lipsă de elevi. Este vorba despre câteva unităţi de învâţământ din localităţile  Merei, Verneşti, Tisău, Smeeni, Valea Părului, dar şi altele. Sindicalistii din invatamant se opun unor astfel de decizii, pentru ca ar conduce la sporirea abandonului şcolar.

Numărul tot mai mic de elevi şi plecarea în străinătate împreună cu părinţii a celor care frecventau şcoala sunt printre principalele motive ale desfiinţării şi comasării a zeci de unităţi de învăţâmânt din judeţul Buzău. 

Grav este şi că multe dintre clădirile care vor fi închise au fost reabilitate şi modernizate cu sume deloc de neglijat. Dupa comasari, copiii vor fi preluaţi de şcolile generale din centrul civic al localitatii, iar transportul lor va fi asigurat de primării cu ajutorul microbuzelor şcolare  

În ţară, reformarea şcolilor a început în 2007. De atunci, au fost închise sute de instituţii de învăţământ, fiind reduse altfel cheltuielile.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie