Zece autobuze noi, din toamnă, pe străzile oraşului Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Buzău doreşte să înnoiască parcul auto al societăţii Trans Bus cu zece autobuze noi, care vor fi achiziţionate în leasing. Valoarea comenzii este estimată la 10,22 milioane de lei. Odată cu achiziţionarea celor zece vehicule de transport persoane, frecvenţa autobuzelor pe traseu se va înjumătăţi.


Licitaţia a fost lansată deja de Trans Bus pentru achiziţia celor zece autobuze noi în sistem de leasing pe 60 de luni. Ofertele vor putea fi depuse până pe 3 iunie 2013. În evaluarea ofertelor, preţul va avea o pondere de 85%, iar caracteristicile tehnice (consumul specific de combustibil) de 15%. Achiziţia va fi finanţată din fonduri bugetare.

„Funcţie de producătorul care va câştiga licitaţia apreciez că în august sau septembrie acestea vor intra pe traseu. Noutatea va fi că graţie noilor achiziţii, frecvenţa autobuzelor pe traseu se va înjumătăţi. Astfel, de exemplu, autobuzul nr. 3, care în prezent circulă o dată la 40 de minute, va veni în aceeaşi staţie după doar 20 de minute. Tot aşa, autobuzul nr. 8 nu va mai trece la 20 de minute, ci la 10 minute. În aceste condiţii, după ce în staţii vom reactualiza orarul după care circulă autobuzele, sunt convins că oamenii vor aştepta autobuzul şi nu se vor mai urca în maxi-taxi”, a declarat Ştefan Jercan, directorul Trans Bus Buzău.

Contractul va fi atribuit companiei cu oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, preţul urmând să aibă o pondere de 70% din punctaj, iar componenta tehnică, de 30%.

Citeşte şi: Elevii buzoieni, gratuitate pe autobuzele Trans-Bus. Pensionarii cu venituri mari vor plăti bilet

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat