VIDEO Vedeţi cât de haios este un şofer cu o alcoolemie de 1.28: "Iz not posibăl aşa ceva, sunt warrior şi fac naveta cu avionul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer aflat în stare avansată de ebrietate a făcut spectacol în curtea Spitalului Judeţean Buzău. Prins de poliţişti în trafic şi adus la camera de gardă pentru recoltarea probelor biologice, Mircea Matei a dat "lecţii" de engleză celor dispuşi să îl aculte. Alcoolemia de 1.28 mg/l alcool pur în aerul expirat i-a dat chef de vorbă şi l-a ajutat să explice cum a trecut prin mai multe războaie, ultimul fiind cel din Libia,

A băut de bucurie că i-a absolvit băiatul clasa a VIII-a după care s-a urcat la volan să dea o tură prin comună. A fost prins de aparatul radar circulând cu o viteză de 92 de kilometri pe oră în localitate, iar când poliţiştii i-au făcut semn să oprească, a călcat şi mai tare pedala de acceleraţie. A fost prins după o urmărire ca în filme, iar când poliţiştii i-au testat alcoolemia, aparatul Drager-ul a arătat o valoare de 1.28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Este isprava lui Mircea Matei, un localnic de 44 de ani din comuna buzoiană Verneşti.

"Acţionam cu aparatul radar pe raza comunei Verneşti când am surprins un autoturism circulând cu o viteză de 92 de km/h în localitate. În momentul în care am executat semnalul regulamentar de oprire, şoferul a călcat puţin frâna după care şi-a continuat drumul. Am reuşit să îl oprim după aproximativ un kilometru iar în momentul în care l-am testat alcoolscopic, Dragerul a arătat o concentraţie de 1.28 mg/l alcool pur în aerul expirat. L-am condus la Spitalul Judeţean în vederea prelevării de probe biologice", ne-a declarat agent şef Emanoil Ştefănescu, de la Poliţia Rutieră Buzău.

Ajuns în curtea Spitalului Judeţean, bărbatul s-a dezlănţuit. În primul rând a încercat să spună că nu a băut prea mult.

"Copilul a terminat clasa a VIII-a şi am zis să îi fac şi eu o bucurie şi uite ce bucurie i-am făcut. Nu am băut prea mult, am băut două pahare de vin şi am plecat cu maşina să îi arăt fratelui meu pe unde să iasă din comună. M-au oprit poliţiştii că circulam cu viteză şi atât. Ei mi-au făcut semn dar eu nu i-am văzut, că mă uitam înainte, doar nu era să mă uit pe marginea drumului. Eu zic că nu arăt a om care să nu fie în stare să circule pe stradă", ne-a mărturisit Mircea Matei. Suprinzător, dată fiind valoarea foarte mare a alcoolemiei, bărbatul se ţinea destul de bine pe picioare şi nici nu prea i se împleticea limba.

Pentru cei care nu înţelegeau prea bine ce spune, bărbatul şi-a continuat explicaţiile în limba engleză. Acesta susţine că lucrează pentru o mare companie şi că a fost în mai multe războaie, ultimul fiind cel din Libia, ca ofiţer de...protecţia muncii.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online