VIDEO Un şofer de 65 de ani a murit după ce a salvat doi pasageri din maşina răsturnată la marginea drumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident grav s-a produs miercuri, 4 iulie, pe strada Costieni din municipiul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău. O maşină s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea şoselei, iar şoferul a fost resuscitat însă n-a răspuns manevrelor efectuate de cadrele medicale, care au fost nevoite să declare decesul.

Un râmnicean în vârstă de 65 de ani şi-a pierdut viaţa miercuri, 4 iulie, într-un accident rutier produs în apropierea podului de cale ferată din cartierul Sârbi, municipiul Râmnicu Vâlcea.

Bărbatul se afla în maşină cu soţia şi un nepot, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat într-un şanţ.

Până la sosirea unui echipaj medical, a reuşit să iasă singur din maşină şi chiar să-i scoată pe cei doi pasageri. Imediat însă după aceasta bărbatului i s-ar fi făcut rău şi a intrat în stop cardio-respirator. 

Medicii de pe ambulanţa SMURD i-au aplicat manevre de resucitare însă a murit în drum spre spital. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs accidentul rutier.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie