VIDEO Teribilism... ecologic: plimbare cu pluta din PET-uri pe râul Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de 15 buzoieni au ales la acest sfârșit de săptămână să îmbine utilul cu plăcutul. Au confecționat în localitatea Ciuta două plute din  Pet-uri colectate de pe albia râului Buzău, cu care au parcurs aproximativ trei kilometri în aval. Astfel, spun ei, au avut parte și de adrenalină, dar și de satisfacția că au fost utili într-o zi liberă.

În prima fază, cei 15 tineri au ecologizat peste un kilometru din malul râului, în doar câteva ore. Au legat între ele mai multe navete înțesate cu Pet-urile colectate din împrejurimi. Au confecționat în acest mod două ambarcațiuni, cu care grupurile de voluntari au navigat aproape trei kilometri. Echipa care s-a răsturnat prima de pe pluta din Pet-uri avea să facă cinste câștigătorilor cu bere și mici.

Tinerii spun că prin acțiunea lor au vrut să le demonstreze iubitorilor de picnicuri cât de ușor este să lase curat în locul unde își petrec după-amiezele.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute