VIDEO Recital Cătălin Crişan, cadou de 8 Martie pentru sute de buzoience

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima oară în ultimii şase ani, unul dintre cei mai îndrăgiţi solişti şi compozitori de muzică uşoară, Cătălin Crişan, a revenit la Buzău pentru a susţine un concert cu ocazia Zilei Femeii. Spectacolul a fost dăruit doamnelor şi domnişoarelor din Buzău de complexul comercial Galleria.

Timp de o oră, cât durat recitalul, peste 200 de doamne şi domnişoare au fredonat, alături de solistul lor preferat, şlagăre precum ”Vorbeşte marea” sau ”Dacă pleci”, dar şi melodii noi. ”Este interpretul cel mai apropiat sufletelor noastre, prin cântele sale melodioase iar venirea lui la Buzău a fost cel mai frumos cadou de Ziua Femeii”, a spus la sfârşitul spectacolului una dintre spectatoare.

La final, Cătălin Crişan le-a promis spectatorilor din Galleria Mall că peste cel mult două luni va reveni la Buzău tot pe o scenă, însă de teatru, în calitate de colaborator într-un proiect realizat cu Teatrul George Ciprian.

Cătălin Crişan a studiat pianul la Şcoala de Muzică din capitală, ajungând apoi absolventul Şcolii Populare de Artă din Bucureşti, în clasa celebrei profesoare Mihaela Runceanu. Şi-a continuat studiile muzicale cu o facultate de teatru în cadrul Universităţii "Titu Maiorescu".

Piese cunoscute ale artistului sunt ”Am albit de dorul tău”, ”Dacă pleci”, ”Mama”, ”Mi-e teama de tine”, ”Nu pleca”, ”Ţiganca”, ”Viaţa mi te-a dăruit”, ”Vino acasă”, ”Voalul de mireasă”, ”N-am să te iert”, ”Cât de mult te-am iubit”.

Citeşte şi: VIDEO Ziua Femeii, prin ochii unei poliţiste de la un post rural

Concert Ştefan Stan şi spectacole de striptease masculin, în localurile buzoiene, de Ziua Femeii 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort