VIDEO Răsplată impresionantă. Tânăra săracă de etnie romă, care a găsit un portofel plin cu bani şi l-a dus la Poliţie, a primit o casă cadou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra de etnie romă, din comuna Berca, judeţul Buzău, care în primăvară a ajuns cunoscută prin intermediul presei după ce a înapoiat un portofel cu 1.000 de lei, va primi înzecit răsplata. A aflat vestea că o asociaţie umanitară a strâns banii necesari pentru a-i construi o casă pe un teren pe care îl va pune la dispoziţie primăria din localitate.

După ce povestea înapoierii unui portofel cu mulţi bani de către o tânără foarte săracă a ajuns să fie cunoscută de toţi românii, Loredana Neagu, eroina momentului, ajunsese să fie asaltată cu promisiuni, multe venite din partea unor politicieni dornici de publicitate. Doar câteva dintre ele s-au şi concretizat, cum ar fi alocaţia de 1.000 de lei, timp de zece luni, din partea unui post de radio, însă majoritatea s-au estompat, odată cu ecoul poveştii. Îşi cam luase gândul chiar şi de la casa promisă de o fundaţie umanitară, Habitat for Humanity, iniţiatorul unei campanii în colaborare cu un post naţional de ştiri. 

A aflat, de curând, de la primărie, că va avea casa promisă de osrganizaţia umanitară şi că începând cu sfârşitul lunii decembrie nu va mai fi nevoită să locuiască împreună cu rudele, mai exact zece adulţi şi patru copii, în căsuţa părintească formată din două cămăruţe. ”Am înţeles de la primărie că o să primesc teren pentru casă, aici, undeva aproape de casa părinţilor. Îmi bagă curent, îmi trage apă, că doar o să plătesc tot. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat, fundaţiei care a strâns banii, domnului primar şi presei care mi-a prezentat povestea”, a declarat Loredana Neagu.

Autorităţile din Berca au pus la dispoziţie constructorului un teren de 600 de metri pătraţi pe care va fi ridicată locuinţa în care Loredana se va muta cu cei doi copii ai săi. Primarul comunei Berca, Valeriu Marcu, spune că lucrările vor începe în curând şi estimează ca ele să fie terminate în aproximativ o lună şi jumătate. Terenul repartizat de primărie pentru contrucţia casei Loredanei se află lângă căminul de bătrâni de la Berca.

Casa nouă va avea două dormitoare, un living, bucătărie şi baie şi, prin grija Primăriei Berca, va fi racordată la reţeaua de apă şi la energie electrică. Loredana va locui aici împreună cu cei doi copii ai săi. Va fi greu, spune ea, dar promite că se va descurca, mai ales dacă îşi va găsi un loc de muncă. ”Aş mai vrea o mână de ajutor pentru găsirea unui loc de muncă, pentru a-mi putea întreţine căsuţa şi copiii, fiindcă e foarte greu. Poate fi la mătură, la un bar, chiar la toalete, nu contează, important e să câştig lunar un ban. Eu zic că e mai mare ruşinea să furi”, spune Loredana. 

În urmă cu şapte luni, Loredana a găsit un portofel cu 1.000 de lei, pe care l-a returnat poliţiei din localitate. Le-a spus agenţilor că, deşi nu a avut niciodată atâţia bani, nu s-a gândit nicio clipă să păstreze portofelul. Când l-a găsit, Loredana mergea la primăria din sat pentru a cere zece lei, cu care să cumpere lapte pentru fetiţa ei care avea opt luni atunci. Păgubita, o localnică de 37 de ani, şi-a recuperat toţi banii si documentele şi a simţit că trebuie cumva să răsplătească gestul fetei cu suma de 15 lei. ”M-am dus să iau bani de pe cardul lui tata, că lucrează la Apa Prima şi când am trecut drumul, în faţa dispensarului, am găsit un portofel cu bani în care erau documente şi 9 milioane 780. Am luat portofelul şi l-am dus direct la poliţie. Mi-a zis domnul poliţai să stau, a venit doamna la vreo 20 de minute, să zic, şi am predat banii. Am semnat un proces verbal prin care eu i-am predat iar doamna i-a primit. Nu i-a venit să creadă, din moment ce eu sunt de etnie romă şi mai ales că sunt aşa cum sunt, săracă, nu i-a venit să creadă că tocmai eu i-am adus portofelul înapoi”, a povestit Loredana.

Loredana Neagu are 21 de ani şi îşi creşte singură cei doi copii, Raisa Gabriela, de un an şi trei luni, şi Mădălin, de patru ani. Face parte dintr-o familie extrem de săracă şi numeroasă, formată din zece adulţi şi patru copii mici, care locuiesc într-o casă construită din chirpici. Singurul venit stabil este adus de tatăl Loredanei, al cărui salariu este de doar 700 de lei. Pe lângă acesta, se adaugă un ajutor de la stat pe care îl primeşte unul dintre fraţi, care este surdomut, şi alocaţiile a doi copii, de 42 de lei fiecare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne