VIDEO Primele eutanasieri după „legea lui Ionuţ”, efectuate la Buzău, contestate de asociaţiile pentru protecţia animalelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzăul este primul oraş care aplică noua lege a eutanasiei câinilor maidanezi, adoptată la sfârşitul anului trecut. Deja, pentru 37 de maidanezi, termenul de revendicare sau adopţie, de 14 zile lucrătoare, s-a scurs, astfel că au primit deja injecţia letală. Asociaţiile pentru protecţia animalelor spun că responsabilii din padocul primăriei Buzău interpretează greşit ”legea lui Ionuţ” şi trec direct la capitolul 11, cel al omorârii câinilor.

Pentru prima oară în ultimii ani, padocul pentru câinii străzii din Buzău are cuşti goale. Asta, pentru că de două zile s-a dat startul eutanasiei, după „legea lui Ionuţ”. Reprezentanţii adăpostului spun că până la injecţia letală, sunt mai multe etape de parcurs de la capturarea unui maidanez.

”Dacă aţi observat, pe fiecare boxă este numerotat. Este introdus în boxa respectivă, noi îi punem separat pe sexe şi sunt identificaţi şi aşteaptă adoptator sau dacă nu, din păcate, sunt eutanasiaţi”, ne-a precizat Dănuţ Păle, reprezentant al Primăriei Buzău.

Un singur medic veterinar este împuternicit de Primăria Buzău să efectueze eutanasierile: Emil Paraschiv. ”Fiecare câine este individualizat prin crotalie auriculară, vaccinat antirabic şi cazat în boxe, pe sexe şi în funcţie de talie. După 14 zile se ştie în ce boxă a intrat, se dă decizie de eutanasiere, prin administrarea unor substanţe anestezice şi tranchlizante anterior administrării substanţei letale”, a precizat medicul Emil Paraschiv. 

Un număr de 37 de câini au fost omorâţi, în două zile, prin injectarea cu serul letal. Mai multe asociaţii pentru protecţia animalelor acuză însă că printre maidanezii eutanasiaţi au fost şi câini pentru care se găsiseră adoptatori. Aceleaşi asociaţii mai spun că responsabilii din padocul primăriei Buzău interpretează greşit ”legea lui Ionuţ” şi trec direct la capitolul 11, cel al omorârii câinilor. 

”Tot ce este aici nu dă dreptul nimănui să înceapă cu capitolul 11 pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca eutanasia să se fi aplicat deja, nu sunt îndeplinite condiţiile de cazare, condiţii de igienizare, maşina care adună câini nu are dotările aşa cum spune legea”, ne-a spus Silvia Rus, preşedinte de asociaţie pentru protecţia animalelor.  

Între timp, mai mulţi iubitori de animale au venit la padocul primăriei Buzău pentru a mai salva dintre câinii sortiţi eutanasierii în zilele următoare.

”Îi tratăm de boli, de râie, de tuse, fiindcă majoritatea sunt răniţi, pe urmă îi promovăm pe internet şi se găsesc adoptatori la distanţă în prima fază, apoi adoptatori direcţi care îi primesc la ei cu mult drag, în special străinii”,a declarat Sincron Steliana Meteleaucă, proprietar padoc privat Istriţa de Jos. 

Normele de aplicare a ”legii lui Ionuţ” au fost publicate la sfârşitul lunii decembrie 2013, în Monitorul Oficial. Acestea stabilesc, printre altele, că eutanasierea câinilor care nu au fost revendicaţi, adoptaţi, adoptaţi de la distanţă sau menţinuţi în adăposturi, după expirarea termenului de 14 zile lucrătoare de la cazarea acestora, să fie efectuată doar de medici veterinari, iar asociaţiile pentru protecţia animalelor pot fi prezente la aceste operaţiuni.

Citeşte şi:

Câinii cu stăpân din Capitală nu se mai înregistrează la ASPA. DNA pune lupa pe banii cheltuiţi pentru gestionarea maidanezilor 

Cât ne costă eutanasierea unui câine şi cine va face procedura. Neutralizarea maidanezilor, blocată de neadoptarea normelor de aplicare

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG