VIDEO Primăriţa unei comune buzoiene a cerut anularea unui proiect european de reabilitare a şcolilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăriţa dă socoteală în faţa consilierilor

Speranţa câtorva sute de elevi din Movila Banului că vor învăţa, din primăvară, în săli de clasă decente s-a năruit. Promisiunile directorului şcolii, care s-a chinuit să atragă fonduri europene pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a şcolilor, au fost călcate în picioare de primăriţa comunei. Alesul local a renunţat la banii europeni printr-o adresă care anulează munca de 6 luni pentru întocmirea proiectului, motivul fiind unul ambiguu.

Cele două şcoli din comuna Movila Banului, judeţul Buzău, au intrat în reabilitare printr-un program guvernamental. Constructorul a oprit lucrările în 2008, pentru că nu-şi primise banii pentru lucrările făcute şi a dat în judecată centrul bugetar prin care s-au derulat fondurile. De atunci, copiii sunt nevoiţi să înveţe în căminele culturale, în condiţii improprii. 

Accesul în sălile de clasă se face dintr-o încăpere în alta, pereţii provizorii nu asigură izolarea fonică, există doar o sobă iar restul surselor de încălzire, respectiv caloriferele electrice, provin de la dascăli.

În urmă cu o lună, primăriţa din Movila Banului, Frusina Ghinea, a trimis către Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est o cerere de renunţare la proiectul cu bani europeni, motivând în adresă că are probleme de ordin tehnic. Prin această solicitare, primarul din Movila Banului a dat cu piciorul unei finanţări prin Programul Operaţional Regional, în valoare de 1,250 milioane lei, bani cu care ar fi continuat reabilitarea şcolilor din Movila Banului şi Limpeziş.

”Pentru că nu existau toate elementele tehnice, am renunţat la acel proiect considerând că nu se află în limite legale. Proiectul de acum şapte ani nu s-a derulat prin consiliul local. Moral mă simt revoltată, dar nu am creat niciun prejuduciu”, a declarat Frusina Ghinea, primar în Movila Banului.

Consilierii locali se aşteptau ca lucrările să înceapă până la finele anului însă au aflat cu stupoare de la agenţie de dezvoltare că cererea de finanţare a fost retrasă. Luată la întrebări, Frusina Ghinea se încurcă în explicaţii, printre motivele invocate fiind un litigiu pe care Primăria îl are cu o firmă de construcţii care, după ce a încasat banii pentru reabilitarea şcolii din Movila Banului, şi-a bătut joc de lucrare. Ea mai spune că, de fapt, ar fi acţionat astfel la sfatul consultantului de proiect.

Directorul şcolii a fost nevoit să dea explicaţii părinţilor din ce în ce mai nemulţumiţi de condiţiile în care învaţă copiii lor.

De şase ani, copiii sunt nevoiţi să înveţe în căminele culturale în condiţii improprii: accesul în sălile de clasă se face dintr-o încăpere în alta, pereţii provizorii nu asigură izolarea fonică, există doar o sobă iar restul surselor de încălzire, adică caloriferele electrice, provin de la dascăli.

Primăriţa din Movila Banului a mai şocat opinia publică, în urmă cu trei ani, după ce a apărut într-o filmare pe Youtube în timp ce dansa lasciv, alături de o trupă de dans.

CITEŞTE ŞI

FOTO Centrul Buzăului, vulnerabil în cazul unui cutremur de 7 pe scara Richter

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie