VIDEO Ministrul Mircea Duşa a dat alarma la Divizia 2 Infanterie Getica. Peste 3.000 de militari au fost mobilizaţi pentru un exerciţiu multinaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 3.000 de militari din cadrul Diviziei 2 Infanterie Getica au fost mobilizaţi, marţi seară, la un amplu exerciţiu de alarmare. Activitatea a fost ordonată de către ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, iar verificarea modului de desfăşurare a acesteia este efectuată împreună cu şeful Statului Major General, gen. lt. Nicolae Ciucă. Este primul exerciţiu de amploare organizat în România după o întrerupere de 6 ani.

Alarma s-a dat la ora 18.00. Militarii au avut la dispoziţie două ore pentru a ajunge în unităţi şi alte trei ore ca să-şi pregătească raniţele, armele şi mijloacele tehnice. Au fost mobilizate marţi noapte noapte peste 500 de transportoare blindate, maşini de luptă ale infanteriei, tancuri şi camioane.

Exerciţiul îşi propune verificarea gradului de pregătire şi executare a comenzii şi controlului pentru deplasarea forţelor din garnizoanele de dislocare la pace în poligonul Smârdan, din judeţul Galaţi. 

Militarii români vor participa, începând de joi, până la sfârşitul lunii, la exerciţiul multinaţional „Wind Spring 15”. Scopul exerciţiului este antrenamentul în comun, într-o concepţie unitară, a militarilor din ţări membre ale NATO şi partenere, pentru menţinerea capacităţii operaţionale a structurilor şi îndeplinirea cerinţelor specifice de interoperabilitate şi standardizare ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene. 

La acest exerciţiu participă 1.500 de militari români, 400 din Statele Unite, 170 din Marea Britanie şi un pluton din Republica Moldova. În cadrul exerciţiului se vor desfăşura activităţi de planificare operaţională, trageri de luptă şi se vor rezolva situaţii tactice complexe.

„Wind Spring 15” face parte din seria activităţilor de instruire în comun, care se desfăşoară atât în ţară, cât şi în afara teritoriului naţional, în cadrul Operaţiei „Atlantic Resolve”,  pentru aplicarea măsurilor de reasigurare adoptate în cadrul Consiliului Nord-Atlantic privind menţinerea stabilităţii şi securităţii regionale, în actualul climat de securitate din flancul estic al NATO.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham