VIDEO Mama criminalului care a evadat: "Dacă vine acasă, eu vin cu el la Poliţie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localnicii din Năieni, locul unde Eugen Galeş - evadat ieri după-amiază din Judecătoria Moreni - şi-a avut domiciliul şi a comis două crime, sunt îngroziţi de faptul că acesta este în libertate. Poliţiştii au organizat filtre în tot judeţul, în special pe drumurile care duc spre casa părintească a evadatului.

Eugen Galeş are 39 de ani şi ispășea în penitenciarul de maximă siguranţă Mărgineni o pedeapsă de 3 ani și 4 luni pentru fapte comise cu violență. El a fost dat în urmărire generală şi s-a ascuns prin păduri vreme de şapte ani, până anul trecut în aprilie, când a comis două crime şi a fost capturat după o urmărire de câteva ore.

A evadat de sub nasul gardienilor "Omul pădurii", cel mai violent criminal buzoian al ultimelor decenii

El este învinuit de că a ucis o mătușă a sa și un localnic de 40 de ani. Dosarul este încă în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. El a reuşit să fugă ieri după-amiază de sub escorta gardienilor care îl însoţeau la Judecătoria Moreni, unde se afla ca parte într-un proces.

De cum au aflat că vecinul lor e din nou în libertate, sătenii și-au ferecat porțile. “Omul ăsta a comis două crime şi l-au scăpat. Cum se poate aşa ceva? Trebuia legat de mâini, de picioare. Este vina poliţiştilor că a scăpat. Iar acum noi stăm cu frică că ne trezim cu el peste noi”, ne-a declarat un localnic din Năieni.

Părinţii criminalului refuză să creadă că este vorba de evadare şi se tem că e o înscenare a poliţiştilor. “Băiatul meu este plecat de opt ani. Eu nu l-am văzut decât atunci când l-au închis. De când este la puşcărie, a fost la el băiatul cel mare, eu nu am fost. De când este acolo, numai în bătaie l-au ţinut. Dacă vine acasă, eu vin cu el la Poliţie. Dar el nu e fugit, e omorât, l-au făcut scăpat şi l-au împuşcat”, spune Elena Galeş, mama evadatului.

Mai multe pentru tine:
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Planul B pentru Ucraina: Uniunea Europeană ar putea lua un împrumut comun de zeci de miliarde de euro
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Afară cu Lukoil din țară? Ce poate face România după sancțiunile lui Trump împotriva Rusiei „Avem deja un mecanism care poate fi extins”