VIDEO / Invenţii ciudate: Periuţa de dinţi cu manivelă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Invenţia aparţine unui buzoian, este înregistrată la OSIM şi foarte apreciată de medicii stomatologi, care spun că această periuţă curăţa dinţii mult mai corect şi mai bine decât cele obişnuite.

Marian Ivan este un buzoian de 56 de ani care de-a lungul vieţii s-a ocupat cu grădinăritul, comerţul sau a fost ospătar sezonier pe litoral, însă niciodată nu a dus lipsă de imaginaţie şi de idei practice. În urmă cu doi ani, revoltat de un studiu realizat de britanici din care reieşea că românii îşi schimbă periuţa de dinţi o dată la doi ani, s-a gândit să inventeze el însuşi o periuţă care să fie la îndemâna tuturor.

„Când am văzut acest studiu m-am gândit că o explicaţie ar putea fi preţul prea mare pentru buzunarele noastre şi mi-am zis că aş putea să fac eu una mai ieftină. Iniţial am vrut să îi fac peria detaşabilă ca oamenii să nu mai cumpere o periuţă nouă, ci doar vârful şi chiar să existe seturi de câte patru capete de culori diferite, iar fiecărui membru al familiei să îi corespundă una din aceste culori", n-a povestit inventatorul.

Apoi, s-a gândit să-i aplice o manivelă cu ajutorul căreia să se rotească pentru o curăţare corectă şi completă. „Mi-am zis că rotirea este secretul periuţei şi aşa i-am aplicat un mâner, o manivelă şi un tub pe corpul periuţei care îi dă mobilitatea. Deocamdată îi mai lipsesc doar perii, pentru că aceştia nu se pot aplica decât cu ajutorul maşinăriilor. Şi aici este diferită pentru că se vor aplica circular, deci va fi o periuţă rotundă", explică Marian Ivan.


Periuţa de dinţi a fost înregistrată şi la OSIM, iar inventatorul susţine că obiectul gândit de el este singurul care oferă o curăţarea completă a cavităţii bucale. „Periuţa execută o mişcare pentru spălare de la baza dintelui la vârful acestuia, aşa cum ne recomandă specialiştii, cu care se execută şi o curăţare involuntară a obrazului, a gingiei şi o curăţare eficientă a limbii. Se poate schimba şi sensul de rotaţie încât să se poate curăţa şi maxilarul superior şi cel inferior. Totodată, durata de funcţionare a acestei periuţe este mai mare decât a celorlalte", ne-a spus Marian Ivan.

Medicii stomatologi care au văzut noua periuţă de dinţi spun despre aceasta că are şi avantaje şi dezavantaje. „Are un singur inconvenient, este destul de incomodă pentru că trebuie să foloseşti ambele mâini. Pe de altă parte este foarte bună direcţia de curăţare, iar faptul că se învârte în ambele sensuri o face să fie foarte utilă", a declarat Mirela Negoiţă, medic stomatolog.

Acum, inventatorul Marian Ivan caută o firmă cu care să colaboreze pentru montarea perilor şi astfel să se ajungă la producţia în serie, sperând ca produsul să ajungă pe piaţă la un preţ mult mai mic decât al periuţilor obişnuite.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne