VIDEO Firma de salubrizare a municipiului Buzău luptă cu avionul împotriva ţânţarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzoienii au fost treziţi, în zorii zilei de joi, de un avion AN2 care a survolat, în repetate rânduri, oraşul, pentru a împrăştia insecticid. Operaţiunea care a durat mai bine de trei ore a acoperit toată suprafaţa oraşului.

Optsprezece mii de litri de soluţie împotriva ţânţarilor au fost împrăştiate din avion.

Cea de-a doua etapă de aviotratament s-a realizat pe o suprafaţă de 700 de hectare, iar substanţa folosită a fost Propin cu substanţe Amplat. Etapele de aviotratament se realizează la comanda primăriei municipiului Buzău.

Firma de salubrizare a demarat în luna aprilie campania de distrugere a ţânţarilor din oraşul Buzău.

Zilele călduroase, alternate cu perioadele de ploaie, favorizează înmulţirea unor insecte, dar mai ales a ţânţarilor. Zonele  cele mai propice pentru formarea roiurilor bâzâitoare sunt luciurile de apă şi parcurile oraşului.

Anul acesta, campania de dezinsecţie va fi şi mai drastică deoarece Organizaţia Mondială a Sănătăţii a propus noi măsuri împotriva răspândirii virusului Zika.

Acesta se transmite prin ţânţarul-tigru, care trăieşte şi în judeţul nostru, pentru că există numeroase zone propice unde larvele ţânţarilor se pot dezvolta în voie.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete