VIDEO Expoziţie de tehnică de luptă, în curtea Diviziei 2 Getica, reclamă pentru cariera militară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cariera de militar continuă să fie atractivă în rândul adolescenţilor, chiar dacă este una extrem de riscantă, lucru dovedit de numărul mare de morţi şi răniţi în teatrele de operaţii din afara ţării. Foarte mulţi elevi buzoieni, peste 800, au ţinut ca în prima zi a programului ”Săptămâna altfel” să viziteze o expoziţie de tehnică de luptă şi să-i întâlnească pe militarii Diviziei 2 Getica.


Că să le stârnească interesul vizitatorilor, militarii buzoieni au adus în expoziţie cele mai moderne echipamente pentru descoperirea şi anihilarea dispozitivelor explozive, pe care geniştii le folosesc în teatrele de operaţii din Afganistan.

Pentru mulţi dintre vizitatori, liceeni aflaţi în căutarea unui drum în viaţă, întâlnirea cu militarii a fost un argument în plus să-şi aleagă o carieră în armată. Marian Sarivan, licean la Colegiul Tehnologic şi fiu de cadru militar, a analizat cu interes fiecare dintre echipamentele şi maşinile de luptă expuse.

E deja hotărât să îmbrace uniforma armatei. ”După liceu vreau să dau la Academia Militară. Este o meserie care îţi oferă o stabilitate şi mai ales satisfacţii”, spune Marian.

Liceele şi şcolile superioare din subordinea armatei continuă să atragă mulţi tineri, chiar dacă ele sunt poarta către o meserie riscantă. Numărul mare de victime de pe frontul din Afganistan pare a nu avea niciun efect de descurajare în rândul tinerilor.

”Avem deja 26 dintre camarazii noştri decedaţi şi 144 răniţi dar nu uitaţi că pe drumurile noastre sunt oameni care mor zilnic în accidente. Dar cu toate acestea meseria este atractivă”, a declarat generalul Lucian Foca, comandant Divizia 2 Infanterie Getica.

Dacă pentru liceeni, vizita printre exponatele armatei a avut un rol în orientarea lor profesională, pentru cei mai mici a fost un prilej de a-i cunoaşte pe câinii de căutare a dispozitivelor explozive sau pentru a se juca cu echipamentele video şi de transmisiuni.

Proiectul ”Armata, o şcoală altfel” continuă toată săptămâna, cu vizite ale militarilor Diviziei 2 Getica în mai multe unităţi de învăţământ din judeţ. Activităţile se desfăşoară în colaborare cu Biroul de Informare Recrutare, prin intermediul căruia tinerii pot îmbrăţişa cariera militară.

Citeşte şi: FOTO Împlinirea a 10 ani de la aderarea României la NATO, marcată în centrul oraşului Buzău

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro