VIDEO Elevii unui liceu din Buzău au protestat în centrul oraşului, faţă de o măsură luată de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 30 de elevi de la Liceul Tehnologic ”Costin Neniţescu” au protestat, vineri, în faţa Palatului Comunal, supăraţi pe autorităţile care au decis ca şcoala lor să se mute în următorii doi ani la „Meserii şi Servicii”. Câţiva elevi au fost primiţi pentru discuţii în biroul primarului.

Dotaţi cu fluiere, vuvuzele şi pancarte, adolescenţii au scandat mesaje prin care cereau să fie lăsaţi să înveţe în continuatre în localul de pe strada Transilvaniei. 

Liceenii au strigat ”Să iasă primarul!”, ”Ne vrem liceul înapoi!”, ”Toţi avem drepturi egale!” sau ”Nu plecăm din casa noastră!”.

Protestatarii au fost supravegheaţi de echipaje de jandarmi, poliţie şi poliţie locală. Opt elevi au fost primiţi pentru discuţii în biroul primarului Constantin Toma. 

”Vă înţeleg emoţiile, dar voi ce a-ţi fi făcut în locul meu. Eu mă ocup de sedii, nu de mutarea copiilor. Nu mai e nimic de discutat aici. Voi sunteţi o forţă pe care trebuie să o punem în valoare. Dacă vreţi şi voi. Pentru că, din păcate, nivelul de pregătire din liceele tehnologice este deosebit de slab”, le-a spus Toma.

După ieşirea din şedinţa cu primarul, protestatarii de la ”Neniţescu” au declarat că se gândesc la noi proteste, inclusiv la boicotarea anului şcolar. ”Ultima speranţă în demersul nostru este sprijinul celor de la Colegiul Eminescu, pe care încercăm să îi contactăm”, a declarat Ramona Stuparu, preşedinta Consiliului elevilor din ”Costin Neniţescu”.

Adolescenţii sunt nemulţumiţi de decizia autorităţilor de a-i muta în Liceul Tehnologic de Meserii şi Servicii, situat pe strada Bazalt. Tinerii sunt revoltaţi de decizia luată de autorităţi şi spun că sunt discriminaţi. 

Ei nu vor să plece din şcoală pentru care au optat atunci când au dat examen la liceul ”Neniţescu” şi spun că vor fi afectaţi de măsura care prevede mutarea lor la o altă unitate de învăţământ.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare