VIDEO Două fetiţe şi mama lor, omorâte de un proxenet orbit de gelozie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedia de la Râmnicu Sărat, în care două fetiţe şi mama lor au fost omorâte, putea fi evitată dacă tatăl lor, proxenet condamnat, ar fi fost trimis în spatele gratiilor la timp. Triplul asasinat a îngrozit o comunitate, care nu–şi poate explica fapta tânărului. În timp ce ucigaşul este îngrijit de medicii bucureşteni care vor să-i salveze viaţa pentru a răspunde în faţa legii, tatăl bărbatului îi doreşte  pedeapsa supremă.

În şcoala în care învăţau cele două fetiţe s-a aşternut o  tăcere grea şi apăsătoare. Acolo unde ar fi trebuit să stea Nicoleta, fetiţa de 7 ani şi sora ei, Andreea, de 8 ani ard lumânări pe care colegii de clasă le-au aprins în memoria micuţelor omorâte de propriul tată. 

Învăţătoarea fetelor spune că micuţele au lipsit joi de la şcoală, nemotivat. De altfel, dascălul are numai cuvinte de laudă la adresa elevelor sale.

Acasă la familia Marcu, acolo unde s-a produs tragedia, vecinii încă mai caută explicaţii. ”Din gelozie a omorât-o, pentru că ea era mai frumoasă decât el şi el nu a suportat să o lase singură, cât e în puşcărie. Se certau mereu”, spune un vecin.

Petrică Marcu, tatăl călăului, are momente când încă îşi mai strigă nepoţelele aşteptând un răspuns. Ştie bine că nu le va mai auzi vocile vreodată.

Bătrânul se miră cât de nedreaptă e viaţa. Spune că a făcut totul pentru fiul său iar acesta drept răsplată i-a omorât cele mai dragi fiinţe. Ca să-l scape de condamnarea de 3 ani şi 6 luni pentru proxenetism a vândut casa cu etaj pe care i-a construit-o lui Florin.

Florin Marcu este bolnav de diabet, spune tatăl său, făcea insulină de patru ori pe zi dar nici măcar bătrânul nu-i poate ierta fapta. Specialiştii spun că tripla omucidere este rezultatul unor grave probleme psihiatrice, pe care ucigaşul le avea din trecut. 

 * Dr. MARIA CRISTACHE, MEDIC PSIHIATRU

Florin Marcu nu a avut niciodată serviciu şi până nu demult primea ajutor social de la primăria din Râmnicu Sărat. Autorităţile locale vor ajuta familia.

Florin Aurel Marcu a intrat în vizorul oamenilor legii în martie 2012. Atunci a fost arestat preventiv, împreună cu alte cinci persoane care constituiau un grup infracţional organizat  pentru trafic de minore. După ce a primit condamnarea  de la Tribunalul Buzău, Marcu a făcut recurs, apoi procurorii au făcut apel, pentru ca în final, anul acesta pe 7 mai, Înalta Curte să confirme mandatul de executare a pedepsei.

Joi, Florin Aurel Marcu a aflat că recursul în procesul în care fusese condamnat, i-a fost respins şi că urmează să meargă la închisoare. A urmat un scandal cu concubina lui, Adina Larion, care i-ar fi spus că nu îl va aştepta să revină de la închisoare, moment în care s-a declanşat furia bărbatului. 

Cele două fetiţe au asistat la cearta dintre părinţi. La un moment dat, bărbatul le-a atacat şi pe ele, dar şi pe mama copilelor. Înainte ca tatăl asasinului să intervină, atunci când a auzit gălăgie, cele trei victime erau deja în stare gravă. Tatăl ucigaşului le-a scos pe rând din casă şi a strigat după ajutor. 

Cele două fetiţe, de 7 şi 8 ani, au fost duse cu o maşină a Poliţiei la spital. Acolo, medicii au încercat să le salveze viaţa. Din păcate, mama şi fetiţa de 8 ani erau deja moarte, iar mezina s-a stins şi ea pe masa de operaţie după încercări prelungite ale medicilor de a o salva. 

Bărbatul s-a refugiat într-o curte din apropiere, unde şi-a provocat mai multe leziuni, cu un cuţit. Tânărul a fost depistat de o patrulă de jandarmi şi de tatăl său şi a fost transportat, cu o ambulanţă, la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. Ulterior, el a fost transferat la Spitalul de Urgenţe Floreasca. Medicii din Capitală spun că starea în care l-au preluat pe bărbat era gravă.

Citeşte şi:

VIDEO Înregistrare cu surorile omorâte de tatăl lor, un proxenet din Râmnicu Sărat

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor