VIDEO Detaşamentul de Operaţii Speciale din Buzău pleacă în Afganistan. Cei mai pregătiţi soldaţi ai ţării vor ţine piept talibanilor timp de şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei 150 de militari fac parte din categoria trupelor de elită ale Armatei Române                     FOTO: MApN

O parte din elita Armatei României pleacă, din a doua jumătate a lunii iulie, în Afganistan. Este vorba despre 150 de militari din Batalionul operaţii speciale 620 „Băneasa Otopeni”, din Buzău. Vineri, la unitatea din Buzău, a avut loc ceremonialul militar şi religios la care a luat parte şi ministrul apărării, Mircea Duşa. Demnitarul a cerut comandantului batalionului ca la finalul misiunii să-i aducă sănătoşi acasă pe toţi militarii.

Timp de jumătate de an, cei 150 de militari de la Batalionul de Operaţii Speciale 620 „Băneasa Otopeni”, din Buzău, se vor afla în teatrele de operaţii din Afganistan, acolo unde vor avea misiuni de menţinere a păcii, alături de aramata naţională afgană. 

Batalionul, care timp de şase luni se va afla în misiune în cel mai periculos loc din lume, este format din subunităţi de scafandri, paraşutism, geniu, informaţii şi comunicaţii militare. Dintre cei 150 de militari care vor merge în misiune, şase sunt femei. 

Forţele pentru Operaţii Speciale sunt instruite pentru executarea misiunilor de cercetare specială. Şi dotarea acestora este de ultimă generaţie. Structurile de operaţii speciale îşi bazează puterea pe surpriză, viteză de acţiune, mobilitate, înţelegerea mediului de acţiune. ”Scopul principal al acestei misiuni îl reprezintă desfăşurarea de operaţii specuciale în tetrulş de operaţii din Afganistan pentru consilierea şi instruirea trupelor naţionale de securitate afgane”, a declarat lt.col. Marius Crăciun, comandant Brigada 6 de operaţii Speciale.

Mesaj de îmbărbătare de la ministrul apărării

Ministrul Apărării naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, au participat astăzi, la sediul Batalionului de Operaţii Speciale “Băneasa-Otopeni”, din Buzău, la ceremonia de plecare în Afganistan a detaşamentului de forţe pentru operaţii speciale.

Ministrul apărării naţionale le-a spus militarilor că vor pleca în cel mai periculos loc din lume, că nu vor avea o misiune uşoară şi că este convins că pregătirea foarte bună a personalului va duce la îndeplinirea cu succes a acesteia. “Aveţi în faţă trupele de elită ale Armatei României, forţele pentru operaţii speciale“, le-a transmis ministrul Mircea Duşa celor prezenţi la ceremonie.

De asemenea, Mircea Duşa a arătat că forţele româneşti au început să predea zonele de responsabilitate către forţele de securitate afgane. ”Vom reduce efectivele treptat. În acest an reducem aşa cum am anunţat cu vreo 300 de militari urmând ca până la sfârşitul anului viitor să ajungem la 200 de militari care vor fi militari de instrucţie şi pregătire, nu trupe operative care trebuie să execute misiuni”, a declarat ministrul apărării, Mircea Duşa.

În cadrul ceremoniei, la care au particpat câteva sute de oameni, - rude şi prieteni ai militarilor - au mai fost prezentate tehnica şi echipamentul de luptă, a fost citit extrasul din ordinul de misiune, iar militarii din forţele pentru operaţii speciale au prezentat onorul celor prezenţi la activitate. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști