VIDEO Cum se numesc veşmintele clericilor ortodocşi şi ce semnifică ele. Provin de la împăraţii Bizanţului

Feţele bisericeşti slujesc înaintea lui Dumnezeu în veşminte impunătoare, sfinţite în cadrul unor slujbe speciale, care diferă prin croială şi culoare, de la o treaptă la alta a ierarhiei. Prin ţinuta episcopilor, arhiepiscopilor sau mitropoliţilor este creat cadrul înălţător, potrivit diferitelor rânduieli bisericeşti.

Veşmintele liturgice ale arhiereului se deosebesc de cele ale preotului şi ale diaconului prin forma, frumuseşea şi podoaba lor exterioară impunătoare, elemente menite să inducă superioritatea demnităţii arhiereşti. 

La slujbă, episcopii, arhiepiscopii, mitropoliţii şi patriarhul îmbracă, pe lângă veşmintele comune şi celorlalte trepte ale ierarhiei, alte trei veşminte specifice rangului: omoforul, sacosul şi mantia. 

Despre veşmintele liturgice ale clericilor de rang înalt, Sfântul Simeon Tesaloniceanul spunea că sunt şapte la număr, "pentru cele şapte lucrări ale Sfântului Duh" şi le-a enumerat ca fiind stiharul, epitrahilul, brâul, mânecuţele, epigonatiul, sfita-sacosul sau poli­stavrosul şi omoforul".

Înainte de slujbă, arhiereii îmbracă mai întâi stiharul, apoi epitrahilul, mânecuţele şi brâul. 

”Prima piesă este stiharul, prima cămaşă, foarte largă, cu mâneci lungi, care simbolizează puritatea şi cămaşa lui Hristos. Apoi, arhiereul se încinge totdeauna cu brâu şi cu mânecuţe. Peste stihar, arhiereul îmbracă epitrahilul, veşmânt pe care îl întâlnim şi la preot. Reprezintă slujirea harică, ce i-a fost dată prin hirotonire. Mânecuţele reprezintă puterea cu care Dumnezeu îl învesteşte în lucrarea liturgică a mâinilor sale în timpul sfintei liturghii iar brâul înseamnă încingerea cea puternică pe care a făcut-o şi Hristos în biserică, înseamnă practic ştergarul cu care s-a încins Hristos când a spălat picioarele ucenicilor săi înainte de Cina cea de Taină”, explică Marius Anghel, consilier în cadrul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

Urmează sacosul, un veşmânt lat în formă de sac, cu mâneci scurte şi largi. La început, sacosul a fost un veşmânt împărătesc, iar mai târziu, împăraţii bizantini au dăruit acest veşmânt patriarhilor de Constantinopol, iar aceştia la rândul lor îl îmbrăcau numai la cele trei mari sărbători ale anului: Naşterea Domnului, Învierea şi Cincizecimea.

Mantia este un veşmânt lung şi larg, fără mâneci, ca o pelerină bogată, de culoare purpurie, şi lungă la spate, pe care arhiereii o îmbracă numai în cadrul slujbelor bisericeşti la care nu îmbracă stiharul şi sacosul, cum ar fi Vecernia, Litia, sfinţirea apei, Sfântul Maslu, Taina Sfintei Cununii şi diferite procesiuni. Simbolizează simplitatea călugărească, dar şi puterea şi plenitudinea demnităţii arhiereşti. 

Pe lângă sacos, omofor (podoaba în formă de eşarfă) şi epigonation (ornament care se poartă atârnat la nivelul genunchiului drept), veşminte distinctiv arhieresti, setul vestimentar al clericilor mai cuprinde şi alte elemente cum ar fi mitra, crucea pectorală, cârja, dichero-tricherele şi vulturul, insigne şi cruci corespunzătoare treptei arhiereşti.

Mitra este un cadou oferit bisericii de împăraţii Bizanţului

Mitra este un acoperământ al capului, care se foloseşte numai de arhierei, în serviciul liturgic, precum şi în alte oficii divine.

”Avem menţiuni despre faptul că împăratul Constantin cel Mare ar fi dat arhiepiscopului Constantinopolului dreptul de a purta mitra, această podoabă capilară foarte frumoasă dar pe care împăraţii bizantini o purtau pe post de coroană. A fost dată în semn de mare cinstire şi preţuire, pentru a fi purtată iniţial de arhierei doar în momentul în care slujeau la întronizarea noului împărat. Ulterior, mitra a fost folosită generalizat la toate liturghiile şi la toate tainele la care arjhiereul participă”, spune Marius Anghel, consilier la Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.