VIDEO Cum arată şcolile dedicate examenelor naţionale. „O să meargă doar pe partea stângă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este forfotă în şcolile din România care vor găzdui din 2 iunie cursurile de pregătire şi probele pentru examenele naţionale. Cadrele şi personalul tehnic reaşază băncile în clase, trasează circuite de acces şi ieşire din şcoli, amenajează filtre pentru decontaminare şi montează dozatoare cu biocide. Fiecare elev va trece triajul epidemiologic înainte de a intra în clasă.

La Şcoala numărul 11 din Buzău pregătirile sunt la final. Au fost stabilite culoarele de intrare şi de ieşire atât pentru elevi, cât şi pentru profesori. Copiii vor urma un traseu special şi vor primi măşti de protecţie.

”O să vină pe suprafeţele marcate pe asfalt şi pe pereţii şcolii. Avem săgeţi şi pe pereţii şcolii. O să meargă numai pe partea stângă. Este un traseu bine stabilit pentru copii”, spune asistenta medicală la Şcoala nr. 11.

Fiecare elev va trece prin triajul epidemiologic la intrarea în şcoală. Fiecare clasă este dezinfectată de o firmă specializată după fiecare serie de copii. 

Măsurile menite să limiteze răspandirea infecţiei cu noul coronavirus îi vizează inclusiv pe dascălii din conducerea şcolii.

”Şi mie mi se ia temperatura la intrare. În toată perioada acesta, am respectat traseul, aşa cum o fac toţi colegii mei. Venim la dispenser, ne dezinfectăm şi apoi mă duc la birou pentru a rezolva problemele pe care le am”, direcorul şcolii.

Elevii de clasa a VIII-a încep cursurile de pregătire pe 2 iunie şi vor susţine pe 15, 17 şi 18 iunie probele scrise la Evaluarea Naţională. În fiecare sală vor fi cel mult zece persoane, iar băncile au fost repoziţionate astfel încât să existe o distanţă de doi metri între elevi.

”Această generaţie are 213 copii. Am pregătit pentru ei 20 de săli de clasă şi încă patru pentru situaţii de rezervă. Am luat toate măsurile pentru ca ai noştri copii să aibă toate condiţiile. Trebuie să fie distanţă de doi metri între bănci şi  un singur cadru didactic”, declară Aurelian Poteraşu, directorul Şcolii nr. 11 Buzău.

Doar 38 la sută dintre elevii de clasa a XII-a din judeţul Buzău vor participa la cursurile de pregătire care încep din 2 iunie, în perspectiva examenelor naţionale care se apropie.

Fie din dezinteres pentru şcoală, fie de teamă că s-ar putea infecta cu noul coronavirus, mulţi dintre copii nu vor veni la şcoală, părinţii nedându-şi acordul. 

La nivelul claselor a opta, procentul privind prezenţa copiilor la pregătire, în şcolile buzoiene, este mai mare: 60, 8 la sută dintre elevii din ultimul an de gimnaziu sunt aşteptaţi în bănci, săptămâna viitoare. 

La rândul lor, cadrele didactice şi-au dat acordul de a participa  la cursurile de pregătire a copiilor din anii terminali, fiind doar câteva excepţii ale unor profesori care au probleme de sănătate şi cel mai bine, pentru siguranţa lor, este să rămână departe de colectivităţi.

Dacă problema examenelor naţionale pare rezolvată, pregătirile pentru începerea şcolii, în septembrie, se complică. Directorii unităţilor de învăţământ nu ştiu cum vor rezolva problema distanţării fizice. 

O soluţie propusă de autorităţile buzoiene este aceea de a fi organizate ore de curs în aer liber. În parcurile din oraş sunt în curs de amenajare trei centre educaţionale, zone exclusive cu acces permis numai elevilor şi profesorilor. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum