VIDEO Comisarul anchetat de DNA pentru favorizarea unui condamnat a fost „poliţistul anului 2012“ în Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tudorel Ştefan Alexandru, comisarul anchetat de DNA pentru abuz în serviciu şi luare de mită, este unul dintre cei mai apreciaţi oameni ai legii din Buzău, fiind declarat Poliţistul anului 2012. Acesta a ajuns în atenţia procurorilor anticorupţie pentru că l-a favorizat pe interlopul Tily Spoitoru, care se afla în arestul Poliţiei Buzău. Poliţistul a fost şef al Biroului Investigaţii Criminale, însă a renunţat la funcţie în toamna anului 2013.

Procurorii DNA îl suspectează pe comisarul Tudorel Ştefan Alexandru că a întocmit personal sau a determinat alţi colegi să întocmească acte prin care s-a solicitat menţinerea nejustificată, în arestul IPJ, a unui condamnat, cunoscut în lumea interlopă ca Tily Spoitoru. 

Mai mult, a dispus scoaterea nejustificată a acestuia din arest, sub pretextul derulării unor pretinse activităţi judiciare, pentru a-i permite interlopului să meargă la frizer sau să petreacă ziua de naştere cu prietenii şi membrii familiei. 

Poliţistul buzoian este acuzat că a favorizat un infractor căutat doi ani în străinătate, care s-a predat poliţiei Buzău în toamna anului trecut. Trei luni a stat în arestul buzoian iar la finalul acestei perioade comisarul Tudorel Ştefan Alexandru, şef al Biroului Investigaţii Criminale, a ajuns în vizorul DNA. 

Procurorii au descoperit  că la data de 22 octombrie 2013,  în schimbul scoaterii interlopului din arest, comisarul Alexandru a primit, prin intermediul unui om de încredere de-al său, mai multe materiale de construcţie în valoare de 206,21 lei, care au fost utilizate la renovarea unei locuinţe.

Tudorel Alexandru a fost declarat, de superiori, poliţistul anului 2012. Ofiţerul a primit distincţia pentru modul în care, alături de alţi colegi, capturase o grupare de hoţi din Constanţa, ai cărei membri au dat mai multe spargeri la apartamente în municipiul Buzău. Operaţiunea a fost una spectaculoasă, maşina hoţilor fiind blocată în trafic, iar hoţii, scoşi cu forţa, pe geamuri.

Tudorel Alexandru a lucrat în cadrul mai multor compartimente ale IPJ Buzău. La un moment dat, a fost coleg de serviciu cu actualul şef al IPJ Buzău, comisarul şef Laurenţiu Pantazi, pe vremea când acesta se afla la BCCO.

Citeşte şi:

VIDEO Tily Spoitoru este interlopul pe care l-a favorizat poliţistul buzoian anchetat de DNA

Şef din Poliţia municipiului Buzău, anchetat penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi luare de mită

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”