VIDEO Cinci persoane au fost rănite într-un accident produs pe E85, în judeţul Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident s-a produs duminică după-amiază pe DN2 E85, la intrare în localitatea Cioranca. Coliziunea dintre un BMW şi o Skoda s-a soldat cu rănirea a cinci persoane, una dintre ele fiind încarcerată.

Vina ar aparţine şoferului BMW-ului care a pierdut controlul autoturismului după ce a derapat pe acostament apoi a ajuns pe contrasens.

BMW-ul a fost lovit apoi în partea laterală de o Skoda care se deplasa regulamentar, la volanul căreia se afla o femeie. În urma impactului, un pasager din BMW a rămas încarcerat.

Pentru acesta a fost solicitat un elicopter SMURD în vederea trasportului de urgenţă la un spital din Capitală. 

Alte patru persoane au cerut îngrijiri medicale. Traficul auto a fost oprit în apropierea limitei dintre judeţele Buzău şi Ialomiţa. 

Din primele verificări efectuate de echipa de cercetare la faţa locului a reieşit faptul că un tânăr de 24 de ani, din CA Rosetti, a condus un autoturism pe DN2 E85 pe direcţia Buzău către Urziceni şi în localitatea Cioranca, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a derapat şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus din sens opus de o femeie de 34 de ani, din Mărăcineni.

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătoarei auto şi a unui pasager din primul autoturism, în vârstă de 23 de ani, precum şi rănirea uşoară a altor trei pasageri din cele două vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului rutier. 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate