VIDEO Cezar Preda, rebelul din PD-L. Scurt istoric al conflictelor acestuia din interiorul partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarul Cezar Preda este unul dintre cei mai vocali politicieni, reacţiile sale critice având ca ţintă atât adversari politici cât şi colegi de partid. Şi nu sunt puţine episoadele în care liderul democrat-liberal a arătat cu degetul către alţi democrat-liberali. Nu au scăpat de muştruluiala colegială lideri precum Emil Boc, Elena Udrea, Monica Macovei şi nici chiar preşedintele Traian Băsescu.

Recent, Preda a recunoscut într-o cuvântare susţinută cu ocazia lansării candidaţilor PD-L Buzău la Parlamentarele din 2012 că nu a ezitat niciodată să îşi critice colegii când a crezut că ceva nu e în regulă. ”Sunt unul dintre politicienii care m-am certat şi cu Zeus când a fost să se facă dreptate. Aşa e corect. Poate am fost obraznic, poate nu trebuia să fac acest lucru, poate că nu trebuia să îmi critic colegii de guvern, pentru că mi s-au reproşat aceste lucruri. Asta mi-a fost firea, asta simţeam  eu că ceva nu e în regulă”, spunea Cezar Preda, la sfârşitul anului trecut.

Tot atunci, a explicat şi de unde izvorăşte personalitatea sa puternică. ”Făceam sport când eram în generală şi eram cam pişpiriu aşa, mic, şi nu ştiu cum făceam că având sânge de oltean reuşeam să încerc să mă iau la bătaie numai cu ăia mari de tot. Ei voiau să mă bată, că erau mari, erau solizi, dar parcă nu aveau aşa curajul fizicului lor, pentru că eu eram aşa ţâşti-bâşti, care fugeam de colo-colo, mă mişcam. Şi acum noi ne mişcăm, pentru că altfel nu am rezista!”, se autodescria Cezar Preda.

Parlamentarul PD-L de Buzău a fost personajul principal al multor scene tensionate din interiorul partidului. 

În martie 2008, o şedinţă a conducerii PD-L s-a soldat cu mulţi nervi şi insulte, protagoniştii scandalului fiind vicepresedintele Cezar Preda şi secretarul general al partidului, Vasile Blaga, cel pe care acum Preda îl susţine cu fermitate. Cezar Preda s-a arătat supărat că Blaga s-ar fi amestecat atunci în alegerile pentru conducerea organizaţiei de studenţi. Potrivit mai multor lideri PD-L aflaţi la sedinţă, Vasile Blaga ar fi fost foarte enervat din cauza intervenţiei lui Cezar Preda şi i-ar fi spus acestuia că, dacă nu-i convine, "nu are decât să-şi facă singur organizaţii pe care să le controleze".

Pe fostul prim-ministru Emil Boc l-a criticat şi în timpul mandatului, dar mai ales după demisia sa. Din momentul în care şi-a afirmat susţinerea pentru Vasile Blaga, candidat la şefia partidului, Cezar Preda a pornit o campanie împotriva aliaţilor lui Boc, în mare parte foşti miniştri din cabinetul acestuia. ”Dacă cei pe care cetăţenii României nici nu mai vor să-i vadă la faţă se înfig iar la conducerea PD-L atunci această convenţie naţională va fi un eşec. N-am să mă bag pentru vreo funcţie decât în condiţiile în care am să văd aceste feţe triste care au dus partidul acolo unde este că se vor băga din nou pe aceste funcţii. O să candidez exact pe funcţii pe care candidează ei, dar altfel nu sunt interesat de funcţii. N-aş vrea să-i mai văd iarăşi pe funcţii pe cei care cu aceste funcţii nu au făcut nimic pentru partid”, declara Cezar Preda într-o conferinţă de presă susţinută la Buzău.

Elena Udrea, Teodor Baconschi şi Teodor Paleologu sunt câţiva dintre cei care s-au lovit de ironiile lui Cezar Preda

 

În mai 2011, fostul vicepreşedinte PDL, CezarPreda, râdea de rezerva de cadre cu care partidul său se pregătea să intre în lupta electorală pentru primăria Capitalei şi de la sectoare: „Am stat şi m-am gândit, aşa, cum tratăm noi Bucureştiul. Am mai răspuns eu cândva, când am fost întrebat pe cine văd eu candidat la primăria Bucureştiului, am răspuns atunci fără să ezit, spunând, domnule, cred că cel mai potrivit să candideze ar fi cel mai bine clasat, şi ar fi doamna Udrea. Am primit un răspuns foarte tăios, zicându-mi Elena Udrea, prietena şi colega mea, că nu acceptă sfaturi decât de la cei care au învins în cariera lor politică. Nu ştiu unde a câştigat doamna Elena Udrea, am căutat, nu am găsit, dar...”, a declarat Preda.

La sectoare, Cezar Preda îi vedea candidaţi potriviţi chiar pe noii sosiţi în prim planul partidului. „De ce de exemplu la sectorul 2 să nu candideze împotriva domnului Onţanu vicepreşedintele Paleologu. Îşi ia cele două porumbiţe, le duce în parcul Plumbuita, şi acolo convinge pe toată lumea că e cel mai bun şi sigur că va câştiga cu peste 50 la sută. (...) În sectorul patru nici nu mă gândesc ca Piedone să aibă vreo şansă în faţa domnului Baconschi. Vă daţi seama, domnul vicepreşedinte. Te duci în parcul Carol, unde sunt anumite lespezi pa care poţi ţine discursuri politice ca în Hide Park, iar eu sunt ferm convins că îl va zdrobi pe Piedone în primul tur. (...) Ca să nu mai spun în sectorul cinci unde tot sectorul, de la Rahova până în Ferentari, aşteaptă omul moral, cu acel ghid de carieră iar eu cred că doamna Monica Macovei îl va bate pe Vanghelie cu 80 la sută pentru că toate cartierele bucureştene din Rahova şi până în Ferentari aşteaptă un om de tip nou, cu un cod etic şi moral”, declara Cezar Preda, pe 6 mai 2011.

Nici preşedintele Traian Băsescu nu a scăpat de înţepăturile lui Preda. În campania electorală pentru Parlamentarele din 2012, Preda declara că nu poate apărea pe posturile naţionale de televiziune, din cauza principalilor lideri politici: Traian Băsescu, Victor Ponta, Crin Antonescu. „M-am dus la Bucureşti, luni, să îmi prezint două proiecte, a intrat preşedintele 50 de minute şi nu am mai prezentat nimic. Am spus şi eu două fraze pentru că m-a întrebat ce cred despre ce a spus preşedintele. M-am întors cu hârtiile acasă. (...) Acum sunt invitat la Striblea, la Turcescu. «Nu frate, dacă iese preşedintele la ora 5 şi mă duc acolo şi nu spun niciun proiect? Sau Ponta?»”, a spus iritat  democrat-liberalul.

Născut pe 27 aprilie 1959, la Buzău, Cezar Preda este căsătorit cu Jeanina Preda şi are doi copii. A fost şef în mai multe firme de salubritate şi, potrivit presei, controlează şi acum prin interpuşi activitatea acestora.

Cezar Preda s-a înscris în 1999 în Partidul Democrat. În 2001, a devenit preşedintele Organizaţiei judeţene Buzău a PD (ulterior PD-L). În perioada 2002 - 2003 a fost secretar regional, membru al Biroului Permanent National al Partidului Democrat iar în 2003 a fost ales vicepresedinte al Partidului Democrat (actualmente PD-L). A câştigat mandate de deputat între 2004 – 2008, 2008 – 2012 iar în 2012 a ajuns în Camera Deputaţilor după redistribuire, fiind învins de contracandidatul USL, Marcel Ciolacu.

Preda a avut mai multe tentative de a ajunge în administraţia locală, pierzând de fiecare dată alegerile.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate